Odată cu depășirea numărului de 100 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus în România, se anunță o nouă serie de măsuri restrictive. Anunțul vine în aceeași zi în care Spania a decretat intrarea în carantină pentru 15 zile, pe modelul italian, cu limitarea drastică a deplasărilor cetățenilor.
Pe fondul isteriei generale ce domnește în multe țări este greu să mai faci diferența între legalitate și abuz, între ceea ce e rațional și ce nu. Între demnitatea umană și spiritul de turmă!
Pentru a vedea ce ne așteaptă în zilele următoare, este suficient să analizăm situația din Italia, unde, oricum ai lua-o, vorbim de milioane de oameni care sunt, practic, în arest la domiciliu.
Un exemplu banal, amplu dezbătut azi pe rețelele sociale din Peninsulă este cel al unui cetățean oprit pe stradă la un post de control și întrebat unde merge.
„La cumpărături și la ziare”.
La care polițistul se scarpină o vreme după ceafă și decide doct – „Ziarul nu-ți trebuie, fă-ți cumpărăturile și du-te acasă”.
Aceasta în condițiile în care chioșcurile de presă sunt deschise, conform legii.
Desigur, mulți au criticat acest abuz și tâmpenia polițistului respectiv, dar, din nefericire, există numeroși cetățeni care vădesc un apetit pentru dictatură de neimaginat până la debutul acestei crize. Oameni care aplaudă extaziați un abuz comis de un agent oarecare investit peste noapte cu puteri decizionale.
Nu este nici pe departe singurul caz. La Milano, un alt agent s-a gândit el să aplice legea pe un boschetar, amendat pentru că nu stă în casă.
La Napoli, un pensionar care stătea pe bancă s-a trezit că trece patrula poliției și un individ investit cu puteri mult peste măsura propriului chipiu a început să urle la megafon să plece imediat acasă!
De la simpla necesitate de a ne feri de infectare, în câteva săptămâni am ajuns într-un univers paralel unde așa-ziși experți se consideră îndreptățiți să-și dea cu părerea dacă ai sau nu voie să ieși la plimbare – aparent, da, dar depinde peste ce agent dai. S-a pus chiar întrebarea dacă ai voie să mergi alături de nevastă, teoretic și asta e voie, deși în presa din Italia unii specialiști au sfătuit populația să păstreze distanța chiar și casă…
Întrebarea care se pune este suntem oare atât de speriați de acest virus, care nu este totuși ciumă, încât am ajuns să cerem voie de la stat pentru cele mai banale gesturi?
Nu e vorba doar de Italia. Abia ce am citit știrea despre copilul de un an din Bacău depistat pozitiv cu coronavirus și transferat la Iași. Iar doctorii și ziariștii remarcă cu oarecare mirare că mama și-a exprimat dorința de a se interna alături de bebeluș. Ce chestie! Chiar suntem nebuni de-a binelea? Ce mamă ar lăsa un copil de un an singur în spital?
Din păcate, memoria colectivă e scurtă. Puțini își mai amintesc de isteria de după 11 septembrie, când, speriați că o să-i omoare teroriștii, oamenii au renunțat rapid și fără regrete la o serie de drepturi și libertăți. Așa s-a ajuns să avem camere de supraveghere pe toate străzile, așa s-au implementat controalele aberante din aeroporturi, așa s-a ajuns ca în SUA autoritățile să poată intercepta telefoane – totul în numele luptei împotriva terorismului și a binelui colectiv!
La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?!
Discussion about this post