Nu trece zi în care să nu vorbească Firea, Ministrul Educației, sau vreun profesor sau doctor despre problema redeschiderii școlilor, măsuri de siguranță pentru la anul și așa mai departe. Doar pe copii nu pare să-i întrebe nimeni, dar asta nu e ceva nou, când i-a păsat vreodată cuiva ce au de spus cei mici?
Și nu pot să nu mă gândesc că unde o parte cu siguranță sunt nerăbdători să-și vadă prietenii și să înceapă școala, alții nu sunt. Aici vorbim de acei copii timizi, poate marginalizați de colegii lor din cauza naturii lor mai retrase. Pentru acești copii, zilele școlii acasă sunt paradisul. Cum știu? Am cunoscut astfel de copii. Am fost și eu un astfel de copil cândva.
Și acești copii stau acum și fără îndoială se întreabă… bine, dar dacă pot să învăț bine mersi de acasă acum, de ce nu aș putea și anul viitor? Nu vorbim despre copiii din medii dezavantajate care nu au avut posibilitatea de a ține pasul cu educația, neavând tabletă, calculator și alte obiecte necesare pentru învățământul la distanță, deși ei există. Dar să trecem o secundă peste asta și să evităm platitudinile de genul „A, nu se poate pentru că nu toți au acces la educație”. De-acord, dar să spunem că au. Copiii la care ne referim în acest moment, în acest articol, au toți cum să acceseze lecții online și să învețe de-acasă.
Următorul răspuns stereotip este „Pentru că nu are cine să stea cu ei acasă”, și ăsta într-adevăr e mai greu de evitat. Dar el ridică o problemă foarte interesantă. La urma urmei, cum figurează acest răspuns în mintea copilului? Lor nu le-a spus nimeni că singurul motiv pentru care merg la școală e că nu pot mami și tati să stea acasă cu el. Ei cred că merg la școală (chiar dacă nu le place) ca să fie educați și să aibă o șansă la un viitor. Dar uite că șansa aia li se dă și dacă stau patru luni acasă, și o parte dintre ei fac asocierea logică – dacă pot sta patru luni, de ce n-aș putea sta tot anul?
Și dacă singurul răspuns e că mami și tati nu au timp (să ne înțelegem, nu îi blamăm, doar trebuie să muncească pentru copiii lor), atunci cum de noi, adulții care structurăm universul acestor copii ne mai ascundem după deget spunând că îi trimitem la școală „ca să învețe”? Păi uite-i că învață și de acasă bine mersi.
Un alt răspuns extrem de popular este „Merg la școală ca să socializeze”. Dar din nou, nu vorbim de aceiași copii. Am stabilit deja la începutul articolului că există mulți copii care abia așteaptă să se întoarcă la școală și să socializeze cu prietenii lor.
Există totuși niște copii care nu așteaptă asta. De ce? Pentru că ceilalți copii îi ridiculizează, îi lovesc, îi chinuie. Haideți să acceptăm o secundă această realitate neplăcută. Ne spunem că ei, sunt puțini copii de felul ăsta. Dar nu-i adevărat deloc. Un raport publicat anul trecut de Alianța Română de Prevenție a Suicidului a arătat că suicidul este prima cauză a morții la nivelul oamenilor între 15 și 24 de ani, iar de foarte multe ori, aceste atentate au o legătură extrem de directă cu bullying-ul din școli.
Nu există acești copii? În clasa a treia, îmi amintesc că am avut un coleg cu probleme neurologice. Îl îndrăgeam colectiv, dar mai existau și momente neplăcute, momente în care vreunul din clasă îl chinuia sau îl încuraja să facă o prostie, profitând de faptul că acesta nu putea distinge între bine și rău. În clasa a șaptea, altă școală, alți copii. Am avut un coleg care era fiul măturătoarei școlii. Un băiețel pricăjit și sărac de care băieții din clasă râdeau, îl loveau și aruncau cu diverse porcării în el. În clasa a noua, liceu acum, alți oameni. Una din prietenele mele cele mai dragi era tipul tocilar. Îmbrăcată gros și nepotrivit, cu ochelari și fără stil. Fetele din clasă, de data asta, o luau adesea peste picior.
Trei școli diferite, trei cazuri diferite. Astea doar de la mine. Dacă ar fi să ne gândim toți la câte astfel de povești am văzut de-a lungul anilor, sunt sigură că ar fi mult mai multe. Personal, nu numesc asta socializare, ci abuz. Uneori fizic, de multe ori psihologic.
Și revin cu întrebarea mută a acestor suflete chinuite – dacă acum se poate, de ce nu s-ar putea și în viitor? De ce n-am putea sta acasă și să scăpăm de toți copiii răi care ne chinuie și ne fac să recurgem la măsuri drastice?
Discussion about this post