CĂTRE LUMEA DE MÂINE VIA CEA DE DICOLO: „Ştim şi nu (prea) ştim dacă există o lume de apoi. Dar o lume de mâine? După cu evoluează lumea de azi, sunt slabe speranţe. Ştiu, iarăşi încalc recomandările prietenilor de a nu mai fi pesimist. Nici nu sunt: eu practic optimismul morţii. Vreau să spun că în calitate de septuagenar (deci supravieţuitor unor Eminescu, Goga, Coşbuc, Caragiale, Blaga, Barbu) am voie să mă gândesc cu bucurie la ultima frontieră terestră. Traiul şi mălaiul, sacii-n căruţă şi finala pe aparate (doamne fereşte de acele aparate cu care operează furnizoarele de foşti ai spitalelor, adică secţiile de ATI!) sunt inevitabilităţi care ar trebui să ducă cu gândul la bucuria ultimă a dacilor declanşată atunci când simţeau că pleacă la Zamolxe.
Aşadar până la lumea de dincolo (de dorit a lui Dumnezeu, chit că până la El te mănâncă sfinţii tereştri!) ar cam trebui să ne ocupăm de lumea de mâine a copiilor şi de poimâine a copiilor lor. De lumea de astăzi, nu ne mai putem ocupa: totul e ratat, izbeliştea, discordia, matrapazlâcul naţionale şi ingerinţele, exploatarea şi experimentele transnaţionale au transformat ţara în no man’s land adică în cobai’s land, iar patrimoniul şi moştenirile strămoşeşti au devenit jinduiri transformate în materializări ale acelor poftiri etranjere contra arginţi murdari iscarioteni. Şi dacă vor trebui să răspundă vinovaţii (că sigur vor răspunde deşi sunt prea mulţi fiindcă ciolaniada s-a-mpărţit la mai mulţi înfometaţi porecliţi partide ale intersului naţional gen beligenul PNL al penalilor la vârf, libertinul USR al drapelului heptacolor şi inspiratul julienist Plus (care se tot pun contra guvernării şi ameninţă cu ieşirea din cabinet), dar mai ales UDMR, al cărui interes naţional ca şi limba naţională trebuie căutate în altă ţară. Dacă PSD a fost ciumă roşie (potrivit românului de la Cotroceni), opera sa distructivă a fost desăvârşită cu viteză uimitoare şi eficienţă incontestabilă de holera galbenă cu comorbidităţi de coaliţie.
Eu nu zic, dar spun că trenul speranţei a fost pierdut, că ţara e-n durăt greu cum zicea poetul, aşa încât, de parcă ne-ar fi blestemat chiorul Kutuzov (ca şi când n-aveam şi noi un exemplar autohton mai autorizat s-o facă, aşa cum a şi făcut-o), încât poporul nu mai are nici lacrimi să plângă şi nici putere să-şi creadă ochilor că ceea ce văd este adevărat. Ei care, mai mult de jumătate au „făcut revoltuţia” în care s-au născut, abia acum observă bieţii creduli, doi avortoni: democraţia şi libertatea. Spăimosul Trif (adică cei trei F: frică, foame, frig) al lui Ceauşescu bate din nou la uşi.
E drept, acum poţi să strigi, să te revolţi, să ieşi în stradă, nu mai vin securiştii să te ia la întrebări, deşi sunt unii jandarmi ai excesului de zel şi ai slugărniciei care te iau la bastoane, dar printre libertăţile majore ale celor trei decenii de împliniri măreţe post-ceauşiste, se numără şi libertatea cuvântului, însă opinia ca un virus social coexistă împreună cu libertatea celui demascat, arătat cu degetul, de a-şi vedea nestingherit de drum ca ursul din proverbul în care-l latră câinii. Apropo de urşi (pesemne că le-a suflat cineva că ei sunt animale protejate, pe când oamenii atacaţi de dumnealor moş Martinii, sunt năpăstuiţi ai sorţii fără protecţie socială, lăsaţi pradă sălbăticiunilor, care ar avea oarece îndreptăţire să-i atace pe bipezi, că li s-au defrişat habitatele montane, dar acei vinovaţi sunt în jilţuri sus situate cu gărzi înarmate până-n dinţi, ca să nu mai vorbim că alţii sunt deja în ţara de unde mai vine câte un conte să-mpuţineze exemplarele de top ale furnizorilor de urson şi trofee cinegetice, dar tot cu complicitatea ştim noi cui. E posibil să mi se spună (romeşte, că ţigăneşte nu se mai poate!) „Fugi cu ursul!”, drept care revin la lumea (ca) şi inexistentă care s-a văicărit (cei foarte bolnavi şi-au luat seama) din pricina gradelor de zăduf fără precedent furnizate gratis aproape toată vara, iar acum au început deja să e văicărească pentru că trebuie să dea bani (şi ce bani!) pe agentul termic şi apa caldă, ne mai vorbind de gaze naturale (aduse din Rusia via Germania, că dacă le aduceam via Basarabia tuşeam, eram incorecţi politic, supăram partenerii strategici şi plăteam prea puţin!) şi curent electric pe care-l importăm, că termocentrale nu mai (e voie să) avem, hidrocentralele (ceauşiste, chiar dejiste, că iliesco-constantinesco-băsesco-iohanniste n-avem) sunt puţine, iar minunea atomică (tot ceauşistă) de la Cernavodă a rămas cam ca acum trei decenii, plus uzura, astfel că pe facturi vin sume de parcă fiecare consumator ar plăti şi iluminatul public, în caz c-ar funcţiona. Ăst timp, premierul liberal şi călcător pe becul penal zice că economia duduie, drept care săraca înţelege paronimic şi… bubuie! O face destul de des, incendiile şi exploziile se ţin lanţ, răul devine unul apdatat, iar plătitorul de impozite se înghesuie la ghişee să cotizeze cu ultimul ban pentru a acoperi neglijenţele, incompetenţa sau complicitatea infracţională a aleşilor sau învârtiţilor locali, de maniera primăriţei made in France de la sectorul 1 al Capitalei euro-atlantice Bucureşti, care ar merita să-şi pună pe blazon un şobolan şi un tomberon de gunoi.
„O lume nebună, nebună, nebună” e titlul unui film american, făcut de Stanley Kramer din 1963 ce se potriveşte triangular cu cea de azi, de mâine şi de poimâine. „Lumea a înnebunit” e titlul unei rubrici de fapte diverse susţinută de mine în anii imediat post-comunişti, în ziarul Românul, care constat că se potriveşte perfect şi astăzi.
Dar, cum spuneam, trebuie să salvăm şi să recuperăm lumea de mâine a copiilor acestei ţări pe care sigur ne-o vom recupera dacă vom acţiona toţi ca unul alături de partidul onestităţii naţionale şi binelui colectiv, care pune mai presus de orice munca, demnitatea şi legea. Daţi o şansă Partidului Neamul Românesc, bravi cetăţeni ai aceste patrii oropsite de profitori fără scrupule şi hiene politice fără inimă”.
General (r) Prof. Univ. Dr. Nicolae Rotaru
Vicepresedinte Partidul Neamul Romanesc
Discussion about this post