Alte evenimente consemnate de istorie din Biserica Catolică legate de Francmasonerie

Francmasoneria continuă să suscite un viu interes, deoarece nu mai reprezintă vreun fel de subiect tabu pentru unii, sau pe deplin necunoscut pentru alții. De-a lungul secolelor, infiltrarea masonică în rândul slujitorilor bisericești dezvoltă o narațiune mereu ocolită, dar una cât se poate de veridică și palpabilă.Nu mai reprezintă deloc un secret că „mult-stimata” organizație cu presupus rol filantropic-Francmasoneria- a fost condamnată deseori chiar de către instituția Bisericii Catolice, cu toate că există numeroși clerici care au fost sau continuă să fie ademeniți de aceasta temută organizație ocultă.Deosebit de grav rămâne faptul că în majoritatea scrierilor masonice accesibile marelui public se prezintă în exclusivitate numai aspectele benefice ale acestui „club select”, asemenea unei entități cu expunere largă în toate sferele sociale, care urmărește prosperitatea și binele tuturor, nefiind deloc aflată în orice fel de conflict.

Evenimente în Biserica Catolică legate de Francmasonerie

În anul 1983, în cadrul Bisericii Catolice s-a petrecut un eveniment care, din varii motive, a fost trecut sub tăcere. Se pare că inițiativa anumitor prelați de luare de poziție împotriva Francmasoneriei a deranjat într-atât de mult, încât acel moment a coincis „fericit” cu publicarea unui nou Cod de drept canonic. Numai că, în mod cu totul surprinzător referirea explicită la francmasoni a fost eliminată.

Noul canon relevant care datează din anul 1374, spune clar: „O persoană care se alătură unei asociații care complotează împotriva Bisericii trebuie să fie pedepsită cu o pedeapsă dreaptă; totuși, persoana care promovează sau conduce o asociație de acest fel va fi pedepsită cu interdicție.”

Ulterior, Congregația pentru Doctrina Credinței (CDF) a Vaticanului a emis o directivă privind asociațiile masonice care au reglementat următoarele :

1. Judecata negativă a Bisericii asupra Francmasoneriei rămâne neschimbată, deoarece principiile masonice sunt ireconciliabile cu învățătura Bisericii.

2. Credincioșii catolici care se alătură cluburilor masonice sunt în stare de păcat grav și nu pot primi Sfânta Împărtășanie.

3. „Nicio autoritate bisericească locală nu are competența de a deroga de la aceste hotărâri ale Sacrei Congregații.”

Numai că, toate aceste directive au fost doar acel fin praf aruncat în ochii opiniei publice, numai dacă ne gândim și investigăm anumite cazuri precum cea a lui Klubb care a demonstrat că în anul 2017, părintele Stephen Hackett, pe atunci secretar al ACBC, i-a scris fostului mare maestru mason al Teritoriului de Nord/Australiei de Sud, domnul Stephen Michalak, pentru a-l sfătui de faptul că în acea Conferință Episcopală a declarat că „nu se aplică nicio sancțiune pentru apartenența catolica a ordinului masonic”. Scrisoarea relatează cu lux de amănunte că ACBC a emis pentru prima dată o directivă în acest sens din 1984 și a confirmat-o în 2017.

Scrisorile cu pricina, de la Marele Maestru Stephen Michalak și răspunsul părintelui Stephen Hackett, cu antetul ACBC și implicit al lojei masonice pot fi observate și în prezent pe site-ul web al Family Life International Australia.

Biserica Catolică a condamnat în mod repetat și cu autoritate organizația ocultă a Francmasoneriei timp de aproape trei secole, un exemplu în acest sens fiind Bula Papală din 1738 a Papei Clement al XII-lea „In Eminenti”, pe care o puteți accesa aici.

Francmasoneria se dezvoltase în Anglia secolului al XVII-lea, dar după anul 1715 se împărțise în loji iacobite și hanovriene. Loja din Roma era iacobită (pro Stuart) și în principal catolică, dar admitea protestanții, în timp ce loja omoloagă din Florența era protestantă hanovriană, dar admitea și pe catolici și pe atei care susțineau poziția „iluminată.”

Deoarece Papa Clement era din Florența, nu a privit în mod favorabil o fraternitate protestantă proeminentă din orașul său natal.

James Francis Edward Stuart locuia ca regele Iacob al III-lea al Angliei la Roma, unde a condus o curte iacobină în exil. În anul 1737, a aflat că francmasonii hanovrieni recrutaseră atât de mulți catolici francezi încât preluaseră controlul Grande Loge de France de la iacobiți. El i-a cerut Papei Clement al XII-lea să emită o bula papală de condamnare a francmasoneriei hanovriene din țările catolice din Europa.

În același timp, cardinalul André-Hercule de Fleury era ministrul șef al monarhului Ludovic al XV-lea al Franței. Fleury s-a concentrat pe menținerea păcii cu Marea Britanie. Simpatizanții iacobiți din Franța formaseră o loja secretă de francmasoni. Încercările lor de a-l influența pe Fleury pentru a sprijini fracțiunea Stuart au dus în schimb la numeroase raiduri în sediul lor, și de aceea chiar și Fleury l-a îndemnat pe Papa Clement al XII-lea să emită o bulă care să interzică tuturor romano-catolicilor să devină francmasoni sub amenințarea cu excomunicarea.

Papa Clement a remarcat și a condamnat încă de atunci că apartenența la Lojile Masonice, „răspândindu-se în lung și lat și crescând zilnic în putere”, era deschisă bărbaților de orice religie sau sectă, care au jurat păstrarea secretului. Logica din această importantă hotărâre este exprimată după cum urmează: „Dar este în natura crimei să se trădeze și să se arate prin zgomotul însoțitor. Astfel, aceste Societăți sau Convenții menționate mai sus au provocat în mintea credincioșilor cea mai mare suspiciune și toți oamenii prudenți și drepți au dat aceeași judecată asupra lor ca fiind depravați și pervertiți. Căci dacă nu ar face rău, nu ar avea o ură atât de mare față de Lumină.”

Pericolul răspândirii s-a bazat pe o crudă realitate și multitudinea de zvonuri pe deplin întemeiate au făcut ca mai multe guverne să ia măsuri, considerând că este o amenințare la adresa propriei securități ca astfel de asociații să fie „eliminate cu prudență”. Un pericol exprimat au fost și toate acele reguli private care legau membrii, „pe care ei nu le țin nici prin sancțiuni civile, nici canonice”.

Ca urmare, toată participarea catolicilor la Francmasonerie a fost interzisă, iar episcopilor li s-a ordonat să procedeze împotriva acesteia „precum și inchizitorii pentru erezie … apelând la ajutorul brațului secular”, deoarece Francmasoneria era suspectată de erezie, în parte din cauza secretelor sale deja notorii.

Faptul că catolicilor le este încă interzis să se alăture organizațiilor masonice a fost confirmat în anul 1983 de Congregația pentru Doctrina Credinței .

Societățile secrete catolice, care reflectau Francmasoneria, dar erau distincte din punct de vedere tehnic de aceasta, pentru a evita Bula papală care interzicea catolicilor să intre în ea, au apărut ca răspuns, aici menționând în special Ordinul Pug din Germania.

Arc peste timp

În enciclica sa din anul 1884 denumită „Humanum Genus” sanctitatea sa Papa Leon al XIII lea a descris Francmasoneria drept principala forță organizatorică a „partizanilor răului” în societate.

În această perioadă, cu o disciplină și o precizie ieșită din comun, partizanii și închinătorii Marelui Arhitect al Universului au ajuns să se lupte cu o eficacitate și o vehemență, conduși sau asistați de această organizație puternic infiltrată care cuprindea tot spectrul intelectualității și nobilimii vremii. De altfel, nu trebuie să se mai facă niciun fel de secret cu privire la scopurile, obiectivele acestor malefici, din moment ce, cu îndrăzneală și nerușinare s-au ridicat împotriva ordinii și Lui Dumnezeu Însuși.

De atunci, ei plănuiesc distrugerea Sfintei Biserici și a credinței creștine, declarând în mod public și deschis și aceasta cu scopul stabilit de a jefui complet și a desacraliza toate națiunile creștinătății, de a răspândi non-valori atent ambalate în așa – zise norme și principii etice, morale etc

Ar fi cazul să nu trecem cu vederea toate aceste amănunte și să luăm atitudinea corespunzătoare, plângând și părând-ne rău de toate aceste multiple răutăți și schimbări de optică, de toate trădările la care am fost complici dar și constrânși de tăvălugul noilor frământări, presetări și revoluții de tot felul.

Să strigăm și să ne atenționăm semenii, asemenea Psalmistului David care, acum mai bine de două mii de ani, îl implora pe Dumnezeu, profețind în psalmul 73:

4.	„Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârşit, că rău a făcut vrăjmaşul în locul cel sfânt al Tău.
5.	Şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus-au semnele lor drept semne;
6.	Sfărâmat-au intrarea cea de deasupra.
7.	Ca în codru cu topoarele au tăiat uşile locaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat.
8.	Ars-au cu foc locaşul cel sfânt al Tău, până la pământ; spurcat-au locul numelui Tău.
9.	Zis-au în inima lor împreună cu neamul lor: „Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ”.
10.	Semnele noastre nu le-am văzut; nu mai este profet şi pe noi nu ne va mai cunoaşte.
11.	Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit?
12.	Pentru ce întorci mâna Ta şi dreapta Ta din sânul Tău, până în sfârşit?”