În România modernă, partidele politice apar în 1875 (Partidul Național Liberal-PNL), respectiv în 1880 (Partidul Conservator – PC).
În perioada de după 1848, erau grupări politice de orientare liberală, respectiv conservatoare. Ele s-au cristalizat treptat, liberalii radicali având câștig de cauză prin faptul că domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca Domn atât la Iași în 5 ianuarie 1859 cât și la București pe 24 ianuarie 1859.
Alexandru Ioan Cuza a reușit să își obțină recunoașterea dublei alegeri și să creeze primul Guvern unificat al României, la 24 ianuarie 1862. Acesta, pentru că votul era cenzitar, era controlat de conservatori iar Barbu Catargiu a fost desemnat Prim Ministru.
Liberalii radicali au complotat pentru asasinarea Primului ministru conservator
Liberalii radicali doreau reforma agrară și alte reforme, cărora conservatorii li se opuneau. Ca atare, la 8 iunie 1862, ca urmare a unei acțiuni conspirative, atribuite liberalilor radicali, Primul Ministru a fost asasinat când pleca de pe Dealul Mitropoliei, de la ședința Adunării Deputaților. Niciodată nu a fost aflat asasinul și nimeni nu a fost arestat.
Guvernul va fi condus succesiv de Dr. Nicolae Kretzulescu și de Mihail Kogălniceanu. La 2 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza a dat o lovitură de stat prin care a introdus Senatul, a dat țării Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris. Practic, Cuza s-a depărtat de liberali și de conservatori, dizolvând prin forță Adunarea Deputaților, mizând pe Mihail Kogălniceanu ca aliat pentru a se implementa reformele dorite.
„Monstruoasa Coaliție”, asocierea liberal-conservatoare
În 1864, radicalul Ion C. Brătianu, radicalul C.A.Rosetti, de la liberali, liberalii moderați Ion Ghica, Nicolae Golescu, D.A.Sturdza se aliază cu liderul conservator Lascăr Catargi, Petre Mavrogheni și apare „Monstruoasa Coaliție”.
Dar oare de ce s-a constituit o alianță care n-ar fi putut exista din cauza diferențelor doctrinare ireconciliabile? Adunările Ad Hoc la 1857, doriseră ca România să fie condusă de un principe străin. Cuza știa că nu va putea domni pe viață, în ciuda prevederilor Convenției de la Paris. S-a scris că el ar fi preferat să aibă ca succesor un membru al familiei imperiale ruse, Ducele Serghei Maximilianovici de Leuchtenberg.
„Monstruoasa coaliție” se temea de posibilitatea unei autocrații de inspirație rusă. Nu erau singurele opțiuni, Napoléon-Jérôme Bonaparte era preferat de Anastase Panu și de Eugeniu Carada.
Cum a favorizat Cuza însuși avansul „Monstruoasei coaliții”
Evident, nu s-a ajuns la o înțelegere decât foarte târziu. La începutul anului 1865, Mihail Kogălniceanu a demisionat, după o dispută cu Alexandru Ioan Cuza fiind urmat de Constantin Bosianu și ulterior de Nicolae Kretzulescu. În vara lui 1865, la București, precupeții s-au revoltat și au dat foc Primăriei Capitalei, deoarece li se impuseseră taxe mari și obligativitatea de a vinde în piețe sistematizate. Domnitorul era plecat la tratament balnear la Bad Ems, el revenind cât a putut de repede la București.
„Monstruoasa coaliție” a decis să atragă în complot nume precum șeful Telegrafului, Cezar Liebrecht, care era și șeful serviciului secret al domnitorului, pe amanta lui Cuza, Elena Obrenovici.
Detronarea lui Cuza, misiunea de bază a „Monstruoasei coaliții”
”Monstruoasa coaliție” a planificat tot. În casele unor fruntași liberali radicali, precum Ion C. Brătianu sau C.A.Rosetti au fost atrași în complot, ofițeri ai Gărzii domnești, șeful Poliției Capitalei. Pe 8 februarie 1866, Cuza aniversa 7 ani de când intrase în București și depusese jurământul.
S-a decis ca lovitura de stat să se dea în noaptea de 10/11 februarie 1866. Alexandru Candiano Popescu, ofițer atras în complot a deplasat de la Malmaison pe actuala Cale a Plevnei o companie de artilerie, care a mers cu roțile învelite în cârpe (inclusiv caii aveau copitele învelite în cârpe) pe actuala stradă Știrbei Vodă spre Palatul Domnesc (aflat pe locul unde azi de Palatul Regal). Elena Obrenovici a venit și ea în seara decisivă la Palat, deși domnitorul locuia cu soția sa legitimă Elena Doamna.
Colonelul Pisoschi, ofițerul care în 1859, la Iași avusese un rol decisiv în nominalizarea lui Cuza, fidel gardian al Domnitorului, fusese trimis cu o misiune importantă, departe de București, pentru a nu primejdui complotul.
Complotiștii l-au obligat pe Cuza să semneze actul de abdicare pe spatele unui ofițer, după ce au pătrus în iatacul unde domnitorul se odihnea. Cuza, soția și copiii adoptați de Elena Doamna au fost evacuați în secret, într-un convoi care a mers în secret spre Sinaia și Predeal, de unde s-a procedat la trecerea lor peste graniță, în Transilvania controlată de Imperiul Habsburgic. Cuza pleca pentru ultimii 7 ani de viață în exil. Nu a mai revenit niciodată în România, deși mehedințenii l-au ales deputat în 1870, în colegiul III.
Vals pe gheață subțire! Complotiștii încearcă găsirea unui principe străin pentru tronul României
Complotiștii din „Monstruoasa coaliție” au ales o Locotenență Domnească (Nicolae Golescu, Nicolae Haralambie, Lascăr Catargi). A fost proclamată domnia fratelui regelui Belgiei. Acest frate se numea Filip de Flandra, însă acesta a declinat oferta. Ion C. Brătianu, beneficiind de serviciile doamnei Hortense Cornu, fina împăratului Napoleon al III-lea a obținut acordul împăratului francez pentru nominalizarea nepotului acestuia, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al Principelui Prusiei, Karl Anton. Soția lui Karl Anton, pe jumătate franțuzoaică, rudă a împăratului Napoleon al III-lea, fusese colegă de pension cu Hortense Cornu.
La 10 mai 1866, după ce pe 8 mai 2026, ajunsese la Turnu Severin, principele Carol ajungea la București, depunea jurământul ca Domnitor al României.
Rămășițele „Monstruoasei coaliții”
„Monstruoasa coaliție” și-a încetat existența de facto, liberalii reușind să conducă mai multe guverne până în 1871 (Guvernele de la Concordia), când pe fondul unei crize interne, s-au retras la solicitarea expresă a Domnitorului Carol I, în favoarea Guvernului conservator Lascăr Catargi.
Liberalii radicali au încercat prin Republica de la Ploiești, proclamată imprudent de Candiano-Popescu în august 1870 (parte a unui complot ce viza înlăturarea lui Carol dacă Napoleon III ar fi câștigat războiul declanșat în iulie 1870 cu Prusia) să îi forțeze mâna domnitorului, dar complotul a căzut rapid.
„Monstruoasa coaliție” pusă la respect de către Domnitorul Carol I
În martie 1871, când colonia germană din București celebra ziua Împăratului Wilhelm, liberalii radicali din defuncta „Monstruoasă coaliție” au spart geamurile Sălii Slătineanu (era situată aproximativ pe locul unde astăzi este Restaurantul-Hotel Capșa). Prefectul liberal Ion Bălăceanu plecase inexplicabil din București, acțiunea violentă nefiind oprită de autorități deși se știa de ea. Domniturul Carol a convocat Locotenența Domnească din 1866 și a cerut liberalilor radicali să se retragă și să lase locul părții conservatoare din „Monstruoasa coaliție”, afirmând în caz contrar că va abdica. Io Brătianu, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu, Ion Ghica au acceptat să facă pasul în spate.
Lascăr Catargi va conduce Guvernul României ca Prim Ministru până în 1876, când se va instala Guvernul liberal Ion C. Brătianu. Mihail Kogălniceanu revenea în prim-plan după o izolare de aproape un deceniu. Guvernul liberal a condus până la 1888.
Așadar, membrii „Monstruoasei coaliții” au marcat destinul României colaborând conjunctural, în ciuda marilor diferențe care-i separau ideologic și politic.
Iată cum oameni politici care sunt adversari declarați aleg să coopereze atunci când găsesc un interes comun. Nimic nu a stat în cale „Monstruoasei coaliții” de la 1864, care a orchestrat detronarea primului Domn al Principatelor Unite.
Discussion about this post