România a pierdut din cauza contractelor oneroase, 965 milioane lei (din care 850 milioane bani împrumutați). Au murit 500 000 soldați (din efectivul total de 800 000) pe front. S-a adăgugat jaful sistematic din timpul ocupației militare a Puterilor Centrale timp de doi ani
Guvernul Ion I. C. Brătianu (PNL) între neutralitate și război (1914-1916)
România a cunoscut în perioada 4 ianuarie 1914-10 decembrie 1916, existența Guvernului Ion I. C. Brătianu, cu el titular la Ministerul de Război până la 15 august 1916 și cu fratele său, Vintilă IC Brătianu din 16 august până în 10 decembrie 1916. Ministerul Afacerilor Străine a fost gestionat în perioada 4 ianuarie 1914-8 decembrie 1916 de Emanoil Porumbaru și de Ion I.C. Brătianu în perioada 8-10 decembrie 1916.
Ion I.C. Brătianu avea să gestioneze Guvernul din Refugiul de la Iași în intervalul 11 decembrie 1916-28 decembrie 1918. În condiții grele pentru România, în perioada 29 ianuarie-4 martie 1918, Alexandru Averescu avea să conducă un guvern format din independenți și militari.
Problema esențială este că în 28 iulie 1914, s-a pus problema intrării României în Primul Război Mondial sau a neutralității. România avea din 1883, un tratat cu Puterile Centrale, secret, reînoit succesiv până în februarie 1913.
În 3 august 1914, România a decis la Consiliul de Coroană de la Sinaia să rămână neutră. Deși Carol I și conservatorii ca Petre P. Carp susțineau respectarea Tratatului secret din 1883, s-a considerat că tratatul din 1883 era defensiv iar în iulie 1914, Austro-Ungaria fusese stat agresor contra Serbiei, deci neutralitatea era corectă în termeni diplomatici, mai ales că și Italia, stat fondator al Triplei Alianțe se declarase neutră.
România subminată de spionajul „aliat” austro-ungar și german. Mari figuri ale vieții publice, militare, ziare importante, compromise prin „cumpărare la kilogram”
Dar oare de ce optase Ionel Brătianu pentru neutralitate? Pe de o parte, Armata Română nu era deloc echipată cum trebuie, deși efectivele erau de aproape 800 000 soldați. Pe de altă parte, era chestiunea românilor din Transilvania care s-ar fi considerat trădați de o decizie de alianță cu Austro-Ungaria.
Însă, chestiunea cea mai spinoasă era faptul că Guvernul lui Ionel Brătianu nu reușise să gestioneze problema spionajului austro-ungar și german pe teritoriul României. În perioada neutralității, numeroase figuri importante ale vieții publice, presei fuseseră mituite de către spionajul Puterilor Centrale, aliații noștri. Interceptarea „listei lui Gunther”, după numele ofițerului de informații Alfred Gunther care lucra ca acoperit sub paravanul funcției de director al societății petroliere Steaua Română care o deținea, a arătat că erau peste 200 de figuri chiar din structurile militare ale statului care erau mituiți de spionajul aliat.
Ionel Brăianu a făcut o greșeală refuzând să facă publică lista. I-ar fi subminat practic imaginea sa și a Guvernului. Generalul Vasile Zottu, Șeful Marelui Cartier General era pe acea listă.
Greșeli flagrante făceau și ofițerii români care vorbeau liber în tren despre operațiile militare. Un spion austro-ungar, sub acoperire de negustor englez a prins într-un tren chiar o demonstrație pe o hartă făcută de doi ofițeri români prezenți la manevrele de la Predeal. Harta era în compartimentul de călătorie iar spionul nu a dat de înțeles că ar ști limba română. Ofițerii au desenat schițe, au notat efective, au discutat scenarii și au lăsat harta în tren iar spionul nu a făcut decât să o ia și să o adauge la setul de informații.
Și totuși, pe fondul presiunii Rusiei, Franței, Angliei, societatea românească fiind filo-franceză, în vara lui 1916, se ia decizia intrăii în război de partea Antantei, blocul militar anglo-franco-rus, opus Puterilor Centrale. României i se promisese Transilvania.
Decizia curioasă a lui Ionel Brătianu (Ion I. C. Brătianu) de a direcționa cea mai mare parte din efectivele militare române spre Ardeal în august 1916 și de a lăsa forțe insuficiente la Dunăre a fost luată pe baza unei grave erori de apreciere a serviciilor secrete militare românești.
Ionel Brătianu era Ministru de Război, El a decis să îl lase cu putere de decizie pe prietenul său loial, dar ineficient ca militar, generalul Dumitru Iliescu (24 septembrie 1865, Drăgășani, Vâlcea – 24 septembrie 1940). Acesta era din 1914, Secretarul general al Ministerului de Război. Pe fondul deteriorării stării de sănătate a generalului Zottu (cel de pe lista lui Gunther), el a condus și și Marele Cartier General ca adjunct al lui Zottu.
Generalul Dumitru Iliescu a mizat pe garanția susținerii din partea Rusiei țariste în Primul Război Mondial și pe faptul că Bulgaria, înfrântă în 1913, în Al Doilea Război Balcanic nu ar ataca România. El nu a știut să adune informațiile concrete, nu a aflat că Bulgaria, aliată cu Austro-Ungaria și Germania, în secret, era pregătită și sprijinită să ne atace.
Armată nepregătită, achiziții fictive, 965 milioane „sifonate” prin achiziții bazate pe cumetrie
Tot generalul Dumitru Iliescu a cheltuit total ineficient banii pentru pregătirea intrării în război a României în august 1916. România a alocat războiului suma de 965 milioane lei din care numai 115 milioane bani efectivi din fondurile statului și restul de 850 lei credit, bani împrumutați până în 1917. S-au direcționat pe hârtie bani în arme, elemente sanitare, despre acestea din urmă, existând părerea exagerată celor ce răspundeau de serviciul sanitar militar că se ridica la același nivel de dotare cu al Angliei, care era imperiu. Ionel Brătianu permisese achiziția de cantine mobile pentru soldați și se lăuda cu ele. Achizițiile erau fictive, nivelul de instrucție al ofițerilor, subofițerilor, gradaților și soldaților era deficitar.
Evident, cheltuielile s-au făcut pe cumetrii nu pe o înzestrare eficientă. Rapoartele Foreign Office, Ministerul de Externe britanic considerau că în România se acționase cu o incompetență crasă care putea fi situată „la limita crimei”.
Așa se face că Bulgaria ne-a învins la Turtucaia, iar în toamna lui 1916, Austro-Ungaria ne-a împins în Oltenia și Muntenia, inundând sudul României. La 6 decembrie 1916, feldmareșalul August von Mackensen intra în Capitala României, de unde Parlamentul, Guvernul, Regele, oficialii și toți care au putut, fugiseră în Moldova. Urmau doi ani de cruntă ocupație.
Trei generali români Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu și Constantin Prezan, precum și soldații-țărani apără România în vara lui 1917
După crunta iarnă 1916/1917, în care o misiune militară franceză condusă de generalul Henri Berthelot a încercat să pregătească și să doteze Armata Română care trebuia să se apere la limita dintre Muntenia și Moldova (zona delimitată de punctele strategice de la Mărăști, Mărășești și Oituz), în vara lui 1917, România reușise să reziste cu sprijinul unei părți a Armatei ruse, pentru că Rusia era din februarie 1917 în febra revoluției socialiste. Generalii Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu și Constantin Prezan
România forțată la o pace umilitoare în mai 1918. Guvernul conservator „de sacrificiu” Marghiloman
În octombrie 1917, contrarevoluția bolșevică va izbucni, în martie 1918, Rusia va ieși din război, iar România sub Guvernul Marghiloman (5 martie -23 octombrie 1918) va semna Pacea de la București, umilitoare, care ne înrobea economic, la 7 mai 1918. Alexandru Marghiloman, Președintele Partidului Conservator, un om politic filo-german convins a acceptat să conducă un „guvern de sacrificiu”.
Abia succesele franceze și britanice, scoaterea Austriei, Bulgariei și Turciei din război la începutul toamnei lui 1918, vor schimba soarta conflictului și România va reintra în război cu doar câteva zile înainte de Armistițiul de la Compiegne din 11 noiembrie 1918, semnat de Germania care se declara învinsă, în fața Franței.
Așa a reușit Ionel Brătianu, așa a reușit Partidul Național Liberal să spele întrucâtva rușinea furtului, corupției din 1914-1916 care au provocat moartea a aproape cinci sute de mii de soldați români, ocuparea celei mai mari părți a României și spolierea economică a țării în intervalul 1916-1918.
Faptul că s-a realizat Marea Unire, că România a reușit să impună Conferinței de Pace de la Paris, recunoașterea Marii Uniri au făcut ca Ionel Brătianu și PNL să pozeze în marii învingători politici ai perioadei interbelice.
Discussion about this post