Bebelușii și copiii mici protestează la ora de culcare de când lumea. Oferă tot felul de scuze, spunând de exemplu că nu le e somn când în mod evident nu e adevărat, spun că le e foame, sete, trebuie să meargă la baie sau au nevoie să audă o poveste (și încă una, și încă una). Ar face orice pentru a amâna momentul în care mami și tati pleacă din cameră și îl lasă singur.
De ce?
Un studiu mai vechi al renumitului psiholog John B. Watson argumenta că motivul pentru care copiii refuză să adoarmă singuri este că sunt prea răsfățați de părinți, și că acest punct de opoziție ar fi o încăierare a voințelor. O încăierare pe care părintele trebuie să se încăpățâneze să o câștige, obligându-l pe copil să doarmă singur și să fie băiat mare, cum s-ar spune.
Însă dacă privești problema într-un context mai larg, constați că de fapt nu are nicio legătură cu răsfățul. La urma urmei, de ce să se opună aici, dar nu și în alte aspecte? De ce să nu protesteze la ora de joacă sau la masă?
Înțelegem răspunsul când privim la culturile non-vestice, deoarece refuzul copilului să doarmă singur este o problemă unică Vestului. Când un om dintr-o cultură non-vestică aude despre cum plâng copiii noștri la ora de clucare, prima sa reacție nu e „ar trebui să nu-l mai răsfețe” ci „bietul copilaș”.
Asta pentru că în aceste culturi, mai apropiate ca idei de trecutul nostru comun, copiii rareori dorm separați de părinți sau măcar de frații mai mari.
O frică înscrisă în sânge
Motivul pentru care cei mici refuză să adoarmă singuri, pe întuneric, e că ei își amintesc (de demult, de când oamenii încă erau primitivi și vânători) că în întuneric te paște pericolul. Un om singur în întuneric era în pericol, se expunea animalelor prădătoare. Acum, desigur, nu există o amenințare reală. Nu vine nimeni să ne mănânce copiii în intuneric, dar frica nu poate fi ștearsă atât de ușor din memoria noastră colectivă.
Și deși poate părea o teamă irațională acum, ea nu este deloc. Istoric vorbind, copilul care învăța să urle în noapte și să atragă atenția părintelui avea mai multe șanse de a supraviețui decât acela care își accepta soarta în întuneric.
Ce putem face?
Avem două opțiuni, ori lăsăm copiii singuri în întuneric să treacă peste. Ori găsim un mod în care să-i lăsăm pe cei mici să doarmă aproape de noi și alinăm bietul suflet speriat din ei.
Articol adaptat și tradus după „Why Young Children Protest Bedtime: Evolutionary Mismatch”
Discussion about this post