Am auzit cu toții vorba „nu ești tu, sunt eu”, sau mai faimosul „it’s not you, it’s me” al americanilor. Se prea poate s-o fi spus chiar noi, ca motiv de despărțire când de fapt, noi ne plictisisem de persoana respectivă.
Ea vine, desigur, cu adăugirea nespusă „bine, de fapt tu ești și amândoi știm asta, dar decât să ne certăm, hai s-o lăsăm așa”. Sincer acum, câte nopți am pierdut plângând după cineva care ne-a spus că nu suntem noi de vină? Câte ore am petrecut încercând obsesiv să înțelegem cu ce am greșit? Câte discuții cu prietenii au izbucnit din această replică simplă și câte nesiguranțe și temeri s-au născut de-aici?
Prea multe.
Nu ești tu de vină, ci eu.
Și de cele mai multe ori, chiar așa este. Suntem cu toții programați s-o luăm personal și să credem că totul e despre noi. Dar adevărul e că majoritatea lucrurilor nu sunt. Nu te-a mai sunat? Oare cu ce-oi fi greșit? Te-a crezut vreo disperată sau plictisitoare sau prea grasă…
Posibil, deși e mult, mult mai probabil că el încă se gândește la fosta sau a întâlnit între timp pe altcineva sau s-a trezit pur și simplu a doua zi și și-a dat seama că mai bine o lasă baltă. De cele mai multe ori, nici nu se gândește c-ai greșit cu ceva.
Bine, asta nu înseamnă că poți să te speli pe mâini de orice situație și să nu-ți recunoști greșelile când e cazul.
Înseamnă doar că ar fi bine să-ți creezi o balanță în minte, între lucrurile pe care știi că le-ai făcut și greșelile imaginare. De multe ori, motivul pentru care n-a mai sunat sau te-a părăsit nu vine de la tine, ci de la cealaltă persoană. Poate nu se mai regăsea în relația respectivă, poate avea nevoie să plece, să-și rezolve niște dileme personale, n-ai de unde să știi.
E normal s-o iei personal, pentru că așa ne funcționează creierul. Eu sunt personajul principal al vieții mele, deci clar e despre mine. Dar în același timp, așa gândesc și oamenii din jur. Așa gândește și iubitul, așa gândește și iubita, și vecinul de la trei și toată lumea. Și foarte probabil când a plecat sau n-a mai sunat, a gândit în felul următor „eu nu vreau/eu nu mă simt în stare să…”
A decis că pentru viața sa, în care el e personaj principal, tu nu ești potrivită. Atât.
Ne atacăm imediat și suntem dispuși să ne lăsăm influențați și să ne schimbăm pentru niște oameni pasageri în viețile noastre. Și nu ne gândim că poate noi nu eram meniți să facem parte din viețile acestor oameni. Că poate într-adevăr, personalitățile noastre nu se potriveau. Nu e un lucru rău, nu e un reproș. Chiar dacă uneori, e spus ca atare.
Tu ești tu. Și e foarte important să faci o distincție între greșeli, între momentele când într-adevăr, e vina ta, și nepotrivirile astea de caracter sau de situație.
Nu ești tu, sunt eu.
Discussion about this post