Cu toate că a fost reglementată oficial anul trecut în țara noastră– cu multă întârziere, am putea spune, pentru o reglementare măcar de o asemenea anvergură- câți oameni cunosc natura și particularitățile îngrijirilor paliative?
Cei diagnosticați cu boli progresive, prea avansate sau incurabile pot intra într-un astfel de program, în care se pot bucura de medicamente care să le aline durerile și alte simptome, chiar dacă aceste tratamente nu au proprietăți curative. Astfel, cei cu boli oncologice, cardiovasculare, anumite boli neurologice, cei cu boli pulmonare cronice, cei care au suferit un accident vascular sau sunt în comă, precum și alte categorii de pacienți au privilegiul de a beneficia de o îngrijire monitorizată de specialiști în domeniu, cu sau fără tratamente curative însoțitoare, dacă acestea sunt prea agresive, sunt nerecomandate sau nu au efect.
Sunt îngrijirile paliative un fel de pregătire pentru moarte? Nu neapărat. Este vorba, în primul rând, de a oferi condiții decente unor oameni care au boli cronice, cu greu își mai pot gestiona simptomele sau nici nu mai au ceva care să-i „facă mai bine”, decât pe scurtă durată.
Problema, însă, pe care o pune acest subiect este aceea a educației insuficiente a populației cu privire la aceste îngrijiri. Da, este nevoie uneori de un psiholog, de un asistent social, de un kinetoterapeut sau fizioterapeut și poate chiar și de un preot. Dar cât de mulți dintre oamenii cu care ne întâlnim în fiecare zi, câți dintre tineri sau, mai rău, dintre cei de vârstă mijlocie sau de vârsta a treia au habar că asemenea îngrijiri pot exista? Ba chiar mai mult, că o parte a acestor îngrijiri poate fi prestată, pe o anumită perioadă, chiar la domiciliu, așa cum își doresc mulți?
Așa cum nu se prea vorbește serios de problemele sociale care ne pot afecta pe fiecare dintre noi, nici despre îngrijirile paliative nu se vorbește decât, de multe ori, în alte cuvinte. Deși multă vreme de ele se ocupau doar ONG-urile sau SRL-urile, acum, că se ocupă spitalele, nu facem nimic ca ele să fie cunoscute printre cei în nevoie, mai ales printre cei care de multe ori mor singuri și fără ajutor, suferind cumplit.
Nici nu se mai pune problema unei abordări deschise a subiectului în larghețea lui, care presupune să vorbim despre acomodarea familiei în spitale, despre ajutorul acordat celor singuri sau chiar despre un ajutor pentru înmormântare. Statul să aibă anumite servicii, însă noi să nu le cunoaștem sau să le dezvoltăm…
Discussion about this post