Te aștepta la masa din colț portocalie, doar că tu n-ai mai venit. Te-a reținut ceva, sau poate ți-ai dat seama că ea nu era ce căutai tu, nu știu. Minutele treceau și cu fiecare privire aruncată temător în jur, ea te ruga totuși să vii. Înțelegea că probabil te-ai răzgândit, dar ea te voia oricum. Doar să nu mai fie singură. Se săturase atât de tare să fie singură.
Alături de ea, mă rugam și eu. Încercam să lucrez, dar nu-mi veneau ideile. Nu reușeam să mă concentrez privind-o pe fata asta și mă trezeam uitându-mă la ecranul alb și întrebându-mă de ce nu mai vii?
Prietena ta nici nu mă observa, atât eram de tăcut și de potolit. Și oricum, cine are timp să privească-n jur atunci când li se rupe inima? Ea aștepta, dar știa că n-o să mai aștepte mult. Nu mai avea puterea necesară și i se făcuse frig. Îmi venea să mă ridic de pe scaun și s-o învelesc cu haina mea, dar nu puteam, fiindcă m-aș fi dat de gol.
Așa că o lăsam să tremure. Într-un fel, eram la fel de vinovat ca și tine și asta mă făcea parcă să te urăsc și mai tare. De ce nu veneai? Ce te ținea, până la urmă? Nu mai voiai, bine, dar puteai să-i spui, nu s-o lași să te aștepte în frig ca o proastă.
Așteptam s-apari doar ca să pot să țip la tine. Eu, nu ea. Ea n-ar fi țipat, și tu probabil știai asta. Pe asta te și bazai. Dacă ar fi fost o femeie care să țipe, poate n-o lăsai așa de izbeliște, dar de fata asta tăcută, normal că nu ți-era frică.
Mă hotărâsem, deci, c-am să țip eu. C-am să mă ridic de pe scaun și-am să te iau de geaca ta de piele și am să te scutur bine.
Unde ai fost? De ce n-ai sunat?
În mintea mea, aveai o geacă cenușie de piele și ochelari de soare, deși afară era întuneric. Aveai părul dat pe spate și o voce groasă de care ea se îndrăgostise încă din prima secundă. Dar eu nu. Eu urma să fiu ăla mai puternic dintre noi doi. Eu urma să-ți spun că ți-ai bătut joc și că ți-ai ratat șansa. Urma să urlu și să te fac să te simți prost.
Minutele treceau și geaca ta cenușie a început să devină neclară. Te pierdeai în depărtare și atunci am înțeles și eu că tu n-ai de gând să mai vii și poate n-ai avut niciodată. Și te-am urât parcă și mai tare.
M-ai lăsat s-aștept aici și mi s-a făcut frig. Foarte frig.
M-am ridicat brusc și mi-am strâns grăbit laptop-ul și hârtiile de pe masă. I-am aruncat o ultimă privire fetei de la masa portocalie. Aș fi vrut să-i spun că ești un idiot și să-i ofer chiar eu o cafea, dar nu puteam.
Aveam nevoie să fiu singur acum.
Discussion about this post