E o întrebare la care ajungem toți, mai devreme sau mai târziu. Îmi amintesc prima oară când mi-a făcut avansuri un bărbat însurat. Aveam vreo optsprezece ani, el era mult mai mare, și mă întrebam șocată cum se poate? Și vorbeam cu prieteni mai în vârstă care se amuzau de naivitatea mea. Lor nu li se păra nimic ciudat și eu mă minunam în ce lume nebună trăim.
Acum, nici eu nu mai văd nimic ciudat. Da, e însurat, și? E o situație tristă, dar adevărată și deja știm cu toții motivele.
De ce înșală oamenii?
În principal, pentru că pot. Ăsta e motivul cel mai simplu și cel mai realist, după părerea mea. Sigur, există motive mai complexe, de genul sunt nefericiți acasă, s-au săturat de partenerul de zece ani sau le place să se simtă doriți. Nu degeaba îi spune aventură. Ne place să vedem că ne vrea altcineva, că încă mai putem atrage un străin, nu de alta, dar trăim toți cu teama că ne plafonăm în relația noastră stabilă.
Ne-am săturat de rutina de acasă, de serialul pe care-l vedem în fiecare marți, de aceeași conversație avută cam în fiecare zi despre șosete și despre ce-ai citit în ziar.
Și sincer, oamenii înșală pur și simplu pentru că văd o posibilitate. Uite, femeia asta ar vrea să mă sărute. Nu e incredibil?
De la ar putea să se întâmple și ce ar fi dacă m-ar săruta e un pas atât de mic încât adesea, nici nu ne dăm seama când îl facem.
Aproape niciun om nu-și înșală partenerul din răutate sau din vreo dorință ascunsă de a-l răni. Sincer, nici nu ne prea gândim la ce ar simți persoana respectivă dacă ar afla. Sigur, știm în teorie că n-ar fi bine, dar nu conștientizăm chiar cât de rău. Dacă am înțelege cât rănim un om, poate n-am mai face-o. Sau poate pur și simplu, am avea mai multă grijă să nu fim prinși.
Adevărul e că nu prea există un motiv clar, cu început și sfârșit, sau cu vreo rezolvare concretă. Unii înșală de plictiseală – e un motiv bun și ne spunem că dacă muncim să menținem relația interesantă, nu ni se va întâmpla și nouă. Dar „pentru că se poate” e un motiv mult mai ambiguu, mult mai greu de combătut. Uneori, nu există niciun motiv pentru acțiunile noastre. Uneori, „pur și simplu” e motiv destul.
Cum, „pur și simplu”? Ăsta nu-i un răspuns. Un răspuns trebuie să aibă subiect și predicat, lucrurile trebuie să aibă în spate o logică.
Greșit. Ar fi mai simplu dacă toate răspunsurile ar avea, într-adevăr, subiect și predicat. Ar fi mai simplu să existe o explicație logică pentru orice, dar nu există. Cine ți-a zis că o să existe mereu un „de ce” în viață?
Discussion about this post