S-a concluzionat, de asemenea, că nu ar fi existat nici un vid de putere, cum s-a spus până acum. Anchetatorii au stabilit și cum s-au creat primele momente de panică: cu ajutorul unor simulatoare de zgomot, cumpărate de armată.
Manipularea cu zeci de mii de agenți ruși care s-ar fi aflat în România
Presupusa implicare a ruşilor în evenimentele legate de Revoluţia română din Decembrie 1989 a generat o sumedenie de scrieri în ultimii 29 de ani. Au picat la testul istoriei, între timp, foarte multe dintre informaţiile cu aer apocaliptic care, în perioada 21 decembrie 1989-15 ianuarie 1990, erau prezentate ca adevăruri absolute chiar la televiziunea naţională. Astfel, nimeni nu a probat vreodată că a existat o invazie de agenţi KGB în România (între 15.000 şi 30.000, după cum scriau unele ziare în primele zile ale lui 1990), cum nici despre fantomaticele atacuri aeropurtate ce au stârnit haos prin cazărmi şi oraşe nu s-au adus vreun fel de dovezi. O situaţie care a stârnit multe valuri, deşi n-a fost niciodată dovedită, este legat de o iminentă invadare a României, în 22-23 decembrie 1989, de către armata sovietică, eveniment care ar fi fost evitat „la mustaţă” în urma unor acte de curaj extrem ale unor militari români. Relatări ale unor martori există, însă în documentele oficiale nu s-a consemnat niciodată nimic. Mai mult decât atât, declaraţiile martorilor sunt contrazise flagrant chiar de către cei care, teoretic, au fost eroii de conjunctură ai acelor presupuse evenimente dramatice.
Exagerarea numărului victimelor din timpul evenimentelor din decembrie 1989
Exagerările şi minciunile transmise zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună şi an de an au culminat cu cele privind numărul de victime înregistrate în decembrie 1989. Opinia publică era pregătită să afle că regimul Ceauşescu – cel mai crud şi barbar din Europa, care putea fi egalat doar de cel al lui Hitler – a transformat Timişoara într-o baie de sânge, iar Securitatea a recurs la cele mai abominabile acte criminale împotriva românilor care s-au ridicat împotriva dictatorului.
Relatările au început în ziua de 19 decembrie 1989. Prima menţiune privind victimele represiunii brutale de la Timişoara a aparţinut postului de radio Budapesta, care cita spusele unui ungur ai cărui părinţi erau medici în Timişoara, de la care a aflat că s-au înregistrat „între 300 şi 400 de morţi”; el afirma că soldaţii intrau în fiecare casă pentru a găsi manifestanţi, procedând la „execuţii sumare”. Era menţionat şi un cetăţean maghiar care se întorsese din România; acesta aflase că „250 de morţi se aflau într-o singură clinică” din oraşul Timişoara. În aceeaşi zi, Duna TV îşi informa telespectatorii că în Timişoara „existau sute de victime, poate peste o mie”.
Câteva ore mai târziu, agenţia austriacă D.P.A. transmitea declaraţia unui „martor ocular”, care, întrebat despre speculaţiile potrivit cărora la Timişoara ar exista o mie de victime, a răspuns: „Mă tem că această cifră este mult sub cea reală”. Vestea a fost preluată de postul de radio Europa liberă, căreia acelaşi interlocutor i-a declarat că a văzut în oraş „metri cubi” de cadavre.
În ziua de 20 decembrie, agenţia est-germană A.D.N. scria că „forţele de Securitate au omorât între 3.000 şi 4.000 de demonstranţi în oraşul Timişoara şi au continuat să înăbuşe alte demonstraţii de protest în peste 10 oraşe”. Ştirea era furnizată de un român care trăia în Republica Democrată Germană şi care vorbise la telefon cu părinţii săi aflaţi în Timişoara. A.D.N. preciza că morţii erau transportaţi cu camioanele la periferia oraşului şi aruncaţi într-o groapă comună. Era prima menţiune despre „groapa comună”, care avea să fie mult mediatizată în perioada următoare.
În aceeaşi zi, presa iugoslavă dădea detalii despre oribila represiune: copii seceraţi de gloanţe, manifestanţi răpuşi de baionete, tiruri de mitralieră trase asupra cetăţenilor paşnici. Cotidianul „Vecernje Novosti” aprecia că la Timişoara s-au înregistrat 2.500 de morţi şi 1.000 de răniţi.
Mass-media din România şi Revoluţia din Decembrie 1989
La aceste „minciuni mass-media” au contribuit din plin presa, radioul şi televiziunea română (devenită, la 22 decembrie, Televiziunea Română Liberă). Veştile despre luptele crâncene între Armată şi Securitate, care se desfăşurau în Bucureşti şi în alte oraşe (Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca etc.), despre apa de băut care ar fi fost otravită, despre spitale din care au dispărut rezervele de sânge, se succedau cu repeziciune.
„Scânteia”, fostul organ central de presă al P.C.R., devenită „Scânteia Poporului”, publica la 23 decembrie un apel sub titlul „Uniţi la arme!”, în care se aprecia: „Fiara încolţită s-a agăţat cu ghiarele şi cu dinţii de ultimele puncte de sprijin, în speranţa absurdă că va reuşi să reînvie odioasa dictatură. Aşa cum s-a întâmplat din prima zi a marilor lupte, armata noastră, armata poporului dovedeşte dârzenia şi eroismul de care este atâta nevoie în aceste clipe.
Zi şi noapte, oră de oră, minut cu minut, înconjoară şi-i strânge în cleşte pe terorisşti, bandele de securişti care nu vor să cedeze poziţiile, visând la păstrarea privilegiilor, sperând într-o minune – pentru că numai o minune i-ar putea salva. Pentru aceasta nu se dau în lături de la nici o fărădelege, recurgând la acte tipic fasciste, trăgând fără alegere nu numai în ostaşii armatei noastre, ci şi în populaţia civilă, atunci când li se iveşte prilejul, în femei, în copii, mărind numărul jertfelor”.
Psihoza teroriștilor de la televiziune și din alte zone
S-a creat şi cultivat o adevărată psihoză, alimentată prin mass-media. Televiziunea ar fi fost atacată de terorişti, drept care şi-a încetat emisia, pentru ca aceştia, cufundaţi în întuneric, să nu nimerească studioul 4 de unde se transmitea revoluţia în direct. După vreo 20 de minute, emisiunea s-a reluat, sub protecţia unui ofiţer, prezent în studio, îmbrăcat în ţinută de luptă, cu arma automată la piept, care i-a asigurat pe telespectatori că nici un terorist nu va putea pătrunde în acea cameră.
În ziua de 23 decembrie TVRL relata că teroriştii au încercat să ia cu asalt Aeroportul Internaţional Otopeni, dar că armata a reuşit să facă faţă atacului, lichidându-i pe aceşti duşmani ai revoluţiei. Televiziunea şi radioul transmiteau că la Sibiu aveau loc lupte grele între militarii armatei române şi securişti, care se desfăşurau nu numai pe străzi, ci şi în cimitirul oraşului. În Bucureşti, teroriştii ascunşi după crucile din cimitirul Ghencea puneau în primejdie victoria revoluţiei, dar până la urmă, viteaza Armată română i-a anihilat. Toate aceste veşti, care în acele zile au îngrozit o lume întreagă, s-au dovedit a fi minciuni mass-media.
Va continua
Discussion about this post