Nu mai știu în ce context ajunsesem de îmi explica cineva cum toată viața sa o să fie știrbită de faptul că a trăit în comunism. Nu mult, câțiva ani, era copil și încă unul mic la vremea Revoluției din 89, dar pentru el nu părea să conteze foarte mult asta. Viața lui fusese pe veci marcată de scurta expunere pe care a avut-o la regimul ceaușist, de-aia nu putea el să-și atingă potențialul maxim, de-aia nu putea să fie fericit. Cine știe, poate de-aia se certase și cu prietena. Comunismul ăsta.
Și-mi părea rău. Eu m-am născut la destul timp după 89, comunismul l-am prins doar în povești, așa că nu am de unde ști, dar eu una nu cred că toți oamenii ăia care și-au dat viața pentru a elibera această țară, toți oamenii care au ieșit în stradă și nu s-au mai întors vreodată și au făcut-o pentru România, nu cred că ei ar fi vrut să ne știe ancorați în trecut. Repet, n-am de unde ști, dar asta e adevărat despre multă lume din țară. Astăzi, tinerii ca mine percep Revoluția prin prisma poveștilor auzite din bătrâni și a lucrurilor pe care le văd în prezent în societatea noastră. Percepțiile se schimbă, fiindcă așa-i lumea, iar evenimentele ajung să aibă o altă însemnătate privite în retrospectiv.
Așa-i normal. Nu înseamnă că nu mai dăm importanță celor întâmplate sau că ignorăm istoria sau mai știu eu, pur și simplu, rămânem cu lecțiile sau așa ar fi bine.
Și sincer, nu cred că lecția Revoluției din 89 e că nu vom avea niciodată un viitor mai bun pentru că istoria noastră a fost umbrită de regimul comunist un timp. Nu de alta, dar atunci revoluția nu ar mai fi avut niciun sens. Dacă deja suntem condamnați, ce rost mai are să căutăm să schimbăm în mai bine?
Există pe la noi mulți oameni care trăiesc captivi în întâmplările de acum 30 de ani, care își justifică toate neajunsurile din viața lor prin faptul că da, dar ei au trăit în comunism, ce șansă să mai aibă? Și e o rușine și mi se pare o insultă la adresa oamenilor care au murit. În loc să mulțumești Cerului că ai trăit, că ai trecut o perioadă atât de grea și că totuși ai șansa de a trăi într-o lume nouă… Nu pot să nu mă gândesc că mulți oameni nu au avut șansa asta.
Venim și spunem „da, dar comunismul…”
Comunismul a trecut. Revoluția a trecut și ea și rămânând ancorați în 89, nu facem decât să o călcăm în picioare.
Poate nu toți dintre voi vor înțelege aceste articol, poate nu toți dintre voi vor fi de acord. Dar poate măcar câțiva vor recunoaște această gândire în ei înșiși și poate măcar unu-doi din ăia se vor întreba dacă e bine…
Discussion about this post