A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos.
Când orașul sfânt a fost cucerit de împăratul Nabucodonosor, Daniel a fost dus în robia Babilonului în anul 597 împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni buni ai lui Daniel: Anania, Azaria și Misail.
Ca să poată lega poporul robit de năzuințele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la școală să-i învețe carte și limba haldaică. Împăratul voia să facă din ei slujitori credincioși tronului. Pentru aceasta le-a schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania – Sedrah, Azaria – Abdenago, iar Misail – Misah.
Daniel și prietenii săi au învățat limbile acadiană, asiriană și haldaică, istoria, geografia, religia cu zeii cei numeroși, precum și alte multe științe. Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească și că nu uitaseră nici o clipă Ierusalimul.
Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu semințe ca să nu se spurce. Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe.
Acest lucru este amintit de Biserica Ortodoxă în rugăciunea de binecuvântare a colivei unde citim: Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău și ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre îndulcirea și hrana noastră; Care pe cei trei tineri și pe Daniel care erau în Babilon, fiind hrăniți cu semințe i-ai arătat mai frumoși decât cei ce erau hrăniți cu multe desfătări.
Daniel a fost învrednicit în chip deosebit cu darul de a explica viziuni și visuri și de a prezice viitorul. Astfel, Daniel a tâlcuit mai multe vise ale împăratului (Daniel II, 44; IV, 24). Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui a împăratului, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17).
Tot Daniel a explicat și împăratului Belșațar cuvintele Mene, mene, tekel, ufarsin (Daniel V, 25-26), care îi prevesteau sfârșitul datorită nelegiuirilor sale. În aceeași noapte împăratul a fost ucis, iar Babilonul a fost cucerit de regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.).
Dregătorii persani îl urau pe Daniel, pentru că și noul cuceritor îl cinstea pentru înțelepciunea lui. De aceea, l-au rugat pe regele Darius să dea poruncă scrisă ca timp de 30 de zile nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât numai regelui, iar cine nu se supune să fie aruncat într-o groapă cu lei.
Daniel s-a rugat în continuare lui Dumnezeu așa cum făcea și mai înainte (Daniel VI, 11). Regele s-a văzut nevoit să își respecte porunca și l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, însă Bunul Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el (Daniel VI, 17-29). Deosebit de importantă este proorocia lui Daniel asupra timpului care va trece până la venirea Mântuitorului și dărâmarea templului (Daniel IX, 24-27).
Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii țării sale. Scopul misiunii sale profetice a fost nu numai de a întări nădejdea evreilor în viitorul Mântuitor, ci și de a face cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.
Discussion about this post