„Suntem români și punctum!” – 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

În urmă cu exact 170 de ani se năștea marele poet Mihai Eminescu, la Botoșani. Iar asta înseamnă că tot în urmă cu 170 de ani, lumea și îndeosebi România erau în profunzime diferite. Mă întreb oare cum era pe-atunci?
Cum poți spune România, fără să spui Eminescu? Fără să-ți răsune-n minte măcar un vers al eternului poet? Citeam adineauri că astăzi se sărbătorește Ziua Culturii Naționale și mi se pare perfect normal – deoarece cultura acestui popor, deși vastă, deși mult mai veche în sine, e formulată și definită prin cuvintele lui Mihai Eminescu.
Când eram mai mică, aveam impresia că e doar unul din mulții scriitori pe care-i învățăm la școală, un individ căruia îi plăceau pădurile și-i plăcea dragostea, viața, dar cam atât. Ulterior, am înțeles că Emin era mult mai mult de-atât. Abia privind la scriitorii de astăzi, la artiștii de pe plaiul românesc, la muzicieni, abia atunci am înțeles că influența lui Eminescu încă răsună pe acest pământ, că versurile lui încă reușesc să inspire, chiar și la 130 de ani de la moartea sa.
Și atunci mi se pare firesc să sărbătorim viața acestui mare poet.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că s organizează astăzi evenimente culturale în toată țara.

″În acest an, am iniţiat o acţiune unitară, aşadar, la ora 18,00, va fi aprinsă flacăra culturii, simbolic, pentru că vor avea loc acţiuni simultan în aproape toate oraşele ţării”, a adăugat Ministrul.

În cadrul acestor evenimente, se va citi de-asemenea un mesaj special: „Cultura se clădeşte zi de zi, câte puţin, intrând într-un muzeu, deschizând o carte, privind o pictură, să reaprindem această flacără, deoarece totul începe cu fiecare dintre noi. Cultura este moştenirea socială pe care o oferim copiilor noştri, pe care o lăsăm tinerilor români de pretutindeni.”

Așa că-l putem cinsti pe Eminescu mergând la un astfel de eveniment, îl putem cinsti aprinzând o lumânare. Dar la fel de bine, îl cinstim când punem mâna pe o carte. La fel de bine, îl cinstim iubindu-ne și protejându-ne țara, pentru că Eminescu iubea România enorm de mult. De nenumărate ori, a vorbit despre această țară frumoasă rămasă moștenire, pe care avem datoria s-o ocrotim, s-o apărăm în fața dușmanilor.

Şi Tu, Doamne Ştefane, scutul Creştinătăţii şi cetatea Crucii, tu, care însuţi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s’asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate, pe aceşti traficanţi de credinţe şi de simţiri?

Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre.
O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.

Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!
Suntem români şi punctum.

Așa spunea Mihai Eminescu, în discursul său cu ocazia primului Congres al Studenților Români de la Putna, în 25 mai 1871, iar astăzi, cu ocazia zilei sale de naștere, am face bine să luăm aminte din cuvintele marelui poet.