În ultima vreme, cu precădere după anul 2020, au apărut și circulat, în dezbaterile cu caracter politic, publice și media, o serie de concepte, mai vechi ori mai noi, unele spectaculoase, a căror înțeles, sens și accepțiune s-au dovedit a fi insuficiente pentru mesajul dorit și adresat populației.
Multe persoane își „bat capul”, pentru a înțelege în actualul context, ce vrea să însemne în comunicare și mesaj conceptele suveranism, naționalism, patriotism și globalizare, în asociere și cu alte cuvinte, pentru ca apoi să încerce să le aprofundeze și să găsească inclusiv o legătură științifico-filozofică între acestea.
Prin materialul de față dorim să ajutăm pe nevoiașii cunoașterii empirice în domeniul politicii, cu câteva explicații referitoare la conținutul celor patru concepte și mai ales înțelegerea lor directă și ușoară, nu deductibilă din mesajele utilizării acestora în politică românească.
În analiza noastră ne-am bazat pe pozițiile oficioase, dar și pe cele oficiale ale conducerii UE, ale unor lideri politici ai statelor membre și reprezentanților partidelor politice naționale, aflate la putere sau în opoziție.
Am început cu studiul preocupărilor de suveranitate ale statelor, care se înscriu și aplică într-o doctrină politică, ce exprimă opțiunea politică a unei entități statale sau partinice, pentru păstrarea suveranității naționale în relație cu structuri supranaționale integratoare și tendințele de dominație a unor state.
Suveranitatea se referă la două concepte distincte, care nu pot fi gândite decât ca un întreg. Este vorba despre suveranitatea națională și suveranitatea populară, ca fiind inseparabile, ceea ce imprimă conceptului o caracteristică politico-socială.
Conceptul analizat este definit și de apărarea suveranității naționale în condițiile existenței unui transfer negociat al exercitării puterii statale către un nivel supranațional. În acest context apar partizanii înfocați ai suveranității, care denunță orice transfer de suveranitate, motivând fie că amenință identitatea națională, fie că diminuează aplicarea principiilor democratice, în sensul că se poate produce o distanțare a cetățenilor de reprezentanții lor aleși.
Vom aborda conceptul de suveranism înscriindu-ne și noi în dezbaterile politice de idei purtate la nivel european și național și în continuare vom prezenta în mod explicit principalele aspecte ale naționalismului, patriotismului și globalismului european în strânsă determinare cu realitățile actuale, complexe și dinamice.
La începutul acestui secol, suveranismul a fost înțeles și folosit inițial ca un fel de a face opoziție directă față de federalismul UE, dar deopotrivă în interior și ca opoziție față de federalismul statal.
Deducem cu ușurință că este vorba despre o mișcare legată de construcția europeană. În legătură cu aceasta, au apărut și continuă să existe suveraniști raționali, care militează destul de activ pentru o Europă confederală, denumită „Europa Națiunilor”, în cadrul căreia autonomia în principalele planuri existențiale ale națiunilor și statelor este păstrată și respectată, astfel opunându-se celor care susțin ca unicitate federalismul european.
În consecință, în Parlamentul European grupări politice au afirmat și susținut răspicat că pentru state sunt mereu suverane identitatea națională, tradițiile, suveranitatea, independența și democrația, desigur toate într-o Uniune pentru Europa Națiunilor, combătând în aceeași măsură grupurile politice, care au revendicat fară nici o reținere trecerea suveranității de la nivelul național, la nivelul supranațional, adică european.
În confruntarea pe această temă au apărut tot mai multe cazuri când pentru suveranism statele și formațiunile politice naționale militează, întradevăr, pentru o Europă a Națiunilor, dar cu condiția ca fiecare țară să-și identifice diferențele specifice și să le prezinte apoi în pachetul cu cerințele de autonomie.
Adepții acestor idei au fost numiți eurosceptici, deoarece au căzut în opoziție fățișă cu federaliștii europeni, care nu doresc Statele Unite ale Europei, militând destul de zgomotos pentru o Europă federală și integrată. Această confruntare apare uneori sub acoperire și protejată, cu denumirea de europenism.
Putem să concluzionam, desigur parțial, concepțiile suveraniste din unele state se opun celor ale federalismului integrat, dar acești oponenții naționali sau europeni apreciază tendențios și denaturat, că de fapt se acoperă sau se ascunde un naționalism inacceptabil, în așa-zisa democrație europeană.
Afirmăm cu tărie, a se invoca că suveranismul este în realitate opusă oricărei idei de construcție europeană modernă, este un mare fals. Aprecierile sunt în legătură directă și realistă asupra modului de atribuire sau de cedare a puterii politice convenționale de către statele membre și mai ales folosirea rațională, nu discreționară a acesteia de către conducerea UE.
Ne alăturam acelora care exprimă cu fermitate părerea justificată că nu suntem de acord cu personalitățile politice și chiar științifice, inclusiv naționale, care pledează pentru o (re)interpretare, așa-zis modernă, dar părtinitoare și interesată, a conceptelor fundamentale de suveranitate și suveranism, a influențelor acestora la nivelul conducerii UE. Se crede că numai astfel se va putea estompa sau stăvili suveranismul necesar politicilor naționale.
În abordarea primului concept prezentat în titlu, pleacam de la suveranițațe, care desemnează benefic și asigură exprimarea clară a supremației puterii de stat în arealul existenței sale (suveranitatea de stat) și manifestarea evidență a independenței statului în relațiile cu altele (suveranitatea națională) sau ambele negociate pentru partajare în cadrul unei uniuni de state (suveranitate garantată).
Începem analiza noastră cu aspectele cele mai semnificative ale conținutului conceptului de suveranism manifestat deopotrivă în cadrul UE și al statelor membre, având în vedere că organizația funcționează după motto-ul – „unitate în diversitate“. Realitatea ne-a arătat că la acest principiu esențial s-a adăugat și un pragmatism propriu, dar interesat și dirijat, impus ulterior, printr-o dominație a unui grup de persoane de conducere, ne alese democratic, cu încălcarea cerinței unității politice. Toate au generat interese și tendințe particulare sau partinice, evident populiste și adesea coercitive, fapt ce a condus, cum era și firesc, la apariția suveranismului în relațiile dintre conducerile UE și ale câtorva state membre, aducând prejudicii funcționalitații normale în interior.
Este vorba de acele state, cu mai multă voință politică, care din motive de apărare și protejare a interesului național nu au mai putut suporta determinările și presiunile externe abuzive și în exces manifestate de structurile de conducere ale UE asupra lor, mai ales cu intensitate tot mai crescândă în contextul crizelor economice, financiare, pandemice și sociale, care au avut loc și se manifestă cu aceeași pregnanță în continuare.
Așa se face că, în destul de multe state membre importante, conducerile naționale se pronunță cu tot mai multă vehemență împotriva dominației autoritar-dictatoriale a UE, prin prețioasele indicații, constrângeri de conjunctură și determinări dirijate transmise de la Bruxelles, care ușor și pe drept le putem eticheta un globalism european suveran.
Prin această opoziție statală, în practica apărută cu mai multă efervescență în ultimii ani, prin discursurile și scrierile politicienilor și analiștilor politici rationali, s-a încercat să se descifreze mai bine și să se explice mai cuprinzător și convingător motivele reale, ce au făcut posibile și determinat apariția notelor discordante și neînțelegerilor în interiorul comunității europene, producând atitudini nu greu de descifrat și comportamente discriminatorii în contextul unor evenimente producătoare de crize politice, în repetare în ultimii ani.
Prin punctul nostru de vedere, înțelegem și explicăm ca această nouă realitate este tot mai plină de grave contraste la nivelul Uniunii în ansamblul ei și a statelor membre. Este, dacă vreți, urmarea de așteptat a vehiculării de idei și preocupări neconforme cu Tratatul European, exprimate și neacceptate din partea ambelor părți. Ele se referă la neajunsurile de integrare, coordonare, colaborare și cooperare interstatală, ceea ce au produs o accentuată respingere a valorilor de uniune integratoare europeană în favoarea valorilor naționale. Urmarea firască, apariția și expandarea unui puternic curent suveranist, cu care Bruxelles-ul se confruntă și va continua să-l suporte.
Este bine cunoscut și de dorit că într-o organizație de state bazată pe tratat de constituire și funcționalitate cu principii clare, exacte și acceptate în relațiile internaționale, nu ar trebui să apară probleme complexe, de sorginte și natură diferite. Nici să se genereze frecvent o competiție de putere între conducerea organizaționala și instituțională și statele membre, deoarece condițiile în care aderarea fiecărui stat s-a făcut prin declinarea negociată și conștienta a unei părți din suveranitate către organizație.
În continuare semnalăm un neajuns privind integrarea în UE. Nu s-a realizat o delimitare clară între partea de suveranitate dobândită astfel de Uniune, față de câtă suveranitate și în ce domenii a mai rămas unui stat membru. Adică nu s-a identificat și limitele lucrative între centrii de putere, cel unional și cel statal, pentru ca aceștia în timp să nu interfereze. Pe aceste temeiuri, europenii federaliști și chiar dintre cei unioniști extremiști susțin că decizia trebuie să aparțina în cea mai mare măsură, dacă nu în exclusivitate UE, iar suverniștii susțin că și noi trebuie să decidem.
Acum, mai mult că oricând, se apreciază că problema împărțirii puterii între statele membre și UE apare cu mult nefirească. Dispunem de un exemplu recent. Propunerile de a se introduce, fară rațiune și cu încălcarea interesului național și inoportun ca stare, în legislația justiției, aflată în dezbatere la Parlamentul României, prevalența legilor europene asupra legilor naționale.
Nu putem fi de acord cu această rezolvare, acum numai în sens european. Este nevoie mai mult de o anumită echilibrare, prin necesarul că în sens național să se producă o înlocuire negociată în conținut a prevederilor contradictorii și o completare permanentă a articolelor din legile naționale existente.
Am avut în vedere în analiză noastră și realitatea organizării politico-sociale a statelor membre ale UE (monarhii seculare, state prezidențiale, republici parlamentare), fiecare cu propriile specificități ale evidențierii puterii politice. Astfel, am putut ușor să costatăm că la Bruxelles funcționează de fapt un gigant destul de precar al birocrației, generator și provocator mereu de contradicții în sfera opțiunilor și formalizării puterii politice.
Acestea sunt posibile și înlesnite pentru că nu se ține cont suficient de cerințele și specificitățile statelor membre și în acest context apare cu multă ușurință contradicția principala privind dorința de autoritate unică și putință de nivelare politică europeană. Reacția fiecărui stat nu a întârziat să apară și tinde să justifice ca necesitate păstrarea identității sale naționale, care devine un fundament existențial în fața planurilor și programelor de globalizare europeană în context global unipolar.
Politică antisuveranistă, cuprinsă în preocupările globaliste, ce caracterizează puterea UE, acum și în viitor, forțează lucrurile către o federație de state integrate, ceea ce pentru nivelul național nu poate fi agreabilă. Această construcție globalistă este tot mai mult negată de cea mai mare parte a cetățenilor și autorităților statelor membre, aceștia exprimând rețineri puternice, nedorind să-și piardă identitatea națională între grupările progresisto-neomarxiste și fasciste constituite și răspândite european.
Pe aceste temeiuri, devine ușor de remarcat că în ultima vreme se amplifică mai mult prezența și acțiunile curentului suveranist în multe state membre și la nivel european de ansamblu, cauza principala fiind căutată și identificată, pe de o parte printre disfuncționalitățile construcției organizaționale europene, funcționalității sale structurale și evoluției în globalizare, iar pe de altă parte în determinările restrictive și abuzurile de putere ale acesteia asupra nivelului statal.
Trebuie să recunoaștem că se întrevede și posibilitatea că suveranismul statal și european să producă grave prejudicii fundamentelor construcției UE, dacă se forțează o nouă paradigmă privind modul de repartiție, utilizare și respectare a puterii politice și economice între birocrația totalitară europeană și autoritatea națională.
Suntem convinși că printr-un amplu, consistent și continuu dialog partenerial se pot identifica și defini noi limite lucrative obiective dintre puterea europeană și autoritatea statelor membre, pentru găsirea, elaborarea și aplicarea de principii mai adecvate, mai clare, cu delimitări mai precise și cu aplicabilitate și trasare principială. Pe înțelesul tuturor, oricare parte să-și (re)cunoască și să respecte limitele de putere, pentru că fiecare să poată (co)exista fară restricții și contestații.
Am prezentat doar câteva aspecte care ne ajută să putem defini trăsăturile obiective ale manifestării unui suveranism, chiar și la nivel european, dar mai ales ale celui național adevărat și dorit, fară a produce divergențe și contradicții la nivelul guvernanței statale și europene, ceea ce trebuie și poate să devină necesar și posibil.
Altfel, este de dorit să se diminueze și chiar elimine caracterizările pentru suveraniștii raționali, ca fiind extremiști de dreapta, fasciști, naționaliști. Doar atât nu este suficient, întrucât trebuie să dispară și aprecierile, precum a fi de dreapta devine și ajunge un delict, a fi naționalist este o culpă și mai rapid să se producă eradicarea ideilor că ideologia de dreapta și conservatoare trebuie să fie eliminate definitiv, în locul acestora să se instaleze stânga comunistă, cu noile valori neomarxiste și totalitare.
Este bine să ne rețină atenția un aspect mai nuanțat, că un oarecare suveranism și globalism european se exprimă și prin totalitarismul continental, curent ce nu este compatibil și nu suportă diversitatea națională și care împreună cu stânga comunistă și-a întețit atacurile asupra statelor naționale și partidelor patriotice, mai precis combătând asupra suveranității statale.
Răuvoitorii europeni nu s-au oprit cu atacurile lor asupra suveraniștilor naționali, ci le-au concentrat și asupra prerogativelor statelor naționale și suverane, acestora atribuindu-le identitatea terminologică de naționaliști, pentru a crea confuzie. În continuare, ideologia naționalistă fiind catalogată și apreciată de stanga progresist-neomarxisă, dar mai grav și denumită cu argumente false că fascism.
Aceștia, care defăimează uită cu prea multă ușurință că naționalismul a fost ideologia claselor politice patriotice și forța maselor populare, care au făcut necesară și posibilă apariția statului național, suveran și independent România. După Constituția României, Legea supremă a țării, naționalismul constituie baza existenței statului român.
Realitatea în dinamică poate genera și o situație mai complicată. Această urmare a faptului că adepții antinaționalisti pledează la vedere, dar și în locuri tainice pentru destrămarea sau destructurarea statelor naționale. Situația poate fi extrem de periculoasă, întrucât produce o adevărată ruptură de funcționalitate împreună europeană, posibilă oricând între statele suveraniste și statele care doresc o globalizare forțată, de tip imperial, prin subordonarea forțată și completă a statelor naționale sau fragmentate. În acest caz, este necesar de luat în considerare, mai mult ca oricând solidaritatea interstatală și națională ca actuală și viitoare forță în cadrul UE.
În ultima vreme se afirmă tot mai pregnant că liantul puterii UE și a întregii Europe viitoare îl va constitui statele naționale și suverane, nicidecum atractivitatea unui areal amorf, creat și delimitat prin înțelegeri tainice și misterioase, format din entități statale interesate istoricește vorbind, ascultătoare și supuse unor dispoziții centralizate, venite din afară, de sus în jos și mai în jos, care nu țin cont de nimic și încalcă grosolan interesele națiunilor lor.
Nu putem să nu exprimăm în continuare și o părere mai îngăduitoare și aprobatoare față de afirmațiile unor specialiști suveranisti moderați, care apreciază că naţiunile și statele europene din afara Occidentului se mai pot salva din actualul marasm, numai dacă ies din carapacea UE. Aceștia să militeze și să participe la construcția unui nou Tratat negociat și unanim acceptat, renunțându-se definitiv la ultraliberalismul unional creat după Maastricht.
În România factorul politic conștientizând mai mult complexitatea noastră existențială, afirmă ca fiind total greșit acceptarea unui europenism globalist, de sorginte unipolară, impus de UE, ca expresie mult mai evidență a unui comportament dictatorial în măsurile de gestionare a crizelor, discreționar în decizia distribuirii fondurilor europene și abuziv ca putere în relațiile cu unele state membre mai rebele și prea permisiv cu organizații și state externe Europei, dar și din interior și formațiuni politice naționale.
În schimb, este nevoie de un adevărat și ferm suveranism european realist și elaborat în relațiile de putere multipolară, pentru a deveni Europa într-o organizare adecvată parteneri participativi la viitorul Lumii și nu o anexă de consum și resurse pentru alții, fară a folosi sancțiuni economice în defavoarea intereselor naționale și exercitarea unui control riguros față de migrația islamică în spațiul occidental.
Pentru mai mult succes, suveranismul exprimat de formațiunile politice și instituționale naționale trebuie extins și în curentele politice și grupurile acestora din Parlamentul European, astfel încât să producă, fie o reformă a managementului UE, fie o modelare de suveranitate, dorită tot mai mult de către toate statele Europei.
Sugerăm că suveranismul manifestat de unele state membre, care a culminat în exces cu Brexit-ul, trebuie să se dezvolte pe o bază mai temeinică de rațiuni și raționamente durabile, iar relațional să se extindă multilateral prin legăturile între statele membre și structurile de conducere ale UE , toate pentru întărirea puterii fiecărui stat și în egală măsură o nouă putere europeană la masa negocierilor cu marile puteri existente și emergente.
Este necesar, așadar, de un suveranism luminat autohton drept curentul politic național cu valențe europene, de care se simte o acută necesitate și utilitate. Se justifică prin aceea că poate și are valențe științifico-filozofice moderne, este elaborat cu discernământ și acceptat pe bază de rațiuni și raționamente ale intereselor proprii, cu idei moderne, novatoare și avansate. Este un fel benefic de exprimare a înțelepciunii naționale și europene, pentru o realizare constructivă nouă, durabilă și unanim acceptată de toți beneficiarii europeni.
Noi privim ca pe ceva riscant în interiorul statelor membre și UE, abordarea suveranistă cu excese naţionalist-populiste, care forțează să câştige spațiu și adepți. Problema se poate aborda, dar cu suficientă precauție, deoarece propaganda antisuveranista înfierează frecvent și pe nedrept statele curajoase ca fiind dominate în politica de ascensiune a populiştilor şi euroscepticilor.
Nu suntem de acord cu un asemenea mod de a face o politică rebelă, aceasta vulnerabilizează nepermis de mult coeziunea funcționalității interne și manifestarii active în relațiile internaționale a UE, mai ales a structurilor de conducere proprii și a principalelor state tradiționale membre. Ascensiunea în continuare a partidelor naționalist-extremiste cu apucături neomarxiste trebuie obligatoriu stopată.
Între preocupările politicienilor și a structurilor pe care le reprezintă să se dorească nu destrămarea unională, ci o reconstrucție modernă, elaborată și unanim acceptată de toate statele existente în Europa, pentru a crea un context benefic și atractiv în locul realităților grele pe care le trăim și suportăm cu suficient stoicism.
Acum apare în obligațiile guvernelor democratice şi partidelor naționale să elimine, prin forme democratice adecvate, din viața politică internă toate elementele și structurile suveranist-extremiste, globaliste şi eurosceptice, care desfășoară continuu o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, suveranism, naționalism și patriotism. Ele dezinformează cu interese dirijate și ascunse cetăţenii cu privire la realitățile actuale privite prin prisma condițiilor aderării la UE și actuala funcționalitate plină de sincope, contradicții și impuneri globaliste europene.
Fară a fi speculativi, dar istoricește analizând UE, ca fiind o asociere de state pentru a dobândi o putere colectivă, prin cedarea de atribute ale suveranității (în ce măsură și cum?), aducem în dezbatere aprecierile unor persoane, personalitați și chiar instituții ideea că din această perspectivă ar putea fi un experiment de globalizare.
În asociere cu răspunsuri și la alte probleme privind UE, ca entitate cu organizare și funcționalitate proprie, a fost mediatizată și părerea celor ce ne conduc și anume că suveranismul poate fi taxat și că fiind extremism.
Au fost invocate atitudinile, curentele de opinie, chiar mișcările și declarațiile politice ale unor lideri europeni, cu păreri și idei exagerate, unilaterale și extreme, care au îndemnat deseori la folosirea de măsuri violente ori radicale, cuprinse în planuri operațional-acționale și îndreptate către ansamblul managerial național și al UE.
Naționalismul și patriotismul, concepte, care definesc nivelul de conștiință socială, cu trăsături definitorii și distincte, au fost percepute ca tendințe autoritare și tratate în multimedia proprie a UE, de multe ori ca extremism.
Noi afirmăm răspicat că în timpul crizelor actuale, patriotismul și naționalismul s-au transformat inevitabil în suveranism, întărindu-ne pe toți psihic, aceasta devenind totodată și o frană pentru globalismul european, determinat de globalismul impus universal.
Dar spunem cu o oarecare limitare că între un globalism european parțial, negociat și acceptat, nu impus prin resetare și suveranitatea europeană se crează implicit o relație acceptabilă, ambele având temporar anumite funcții.
Globalismul european poate să rămână discret pentru funcționarea armonioasă a statelor membre ale Uniunii (dacă nu s-au stabilit alte forme), iar suveranismul luminat, cu fațetele lui, patriotismul conștiincios și naționalismul sănătos, ambele perene și înalte valori morale, sunt motivate cu suficiență și necesare fară dubii în ansamblul existenței UE, desigur manifestarea relației să se facă în limitele evoluțiilor internaționale, europene și naționale.
Am ajuns și la esența problemei: care să fie limitele? În primul rând, statele europene în colaborarea lor să poată afirma și evidenția interesul național cu toate obiectivele sale, chiar dacă sunt invocate și valori ale interesului colectiv, adică ale UE, dar fară a jertfi prea multă suveranitate pe altarul globalizării europene și nu numai. Recomandăm în acest sens studierea prăduirii avuției naționale prin înalta trădare la nivelul managementului strategic.
Închei cu o oarecare uimire dureroasă, când remarc cum concepte cu valoare emoțională superioară sunt mediatizate după interesele politice ale celor care ne conduc european, la nivel național și nu numai. În viziunea lor, naționalismul este deturnat în extremism, uneori în neofascism, patriotismul este identificat de neomarxiști cu extrema dreaptă, iar partidele politice naționale care propavaduiesc și susțin suveranismul sunt amenințate cu eliminarea de pe eșicherul politic, prin scoaterea lor în afara legii și excluderea de la jocul politico-democratic.
În confruntarea politică actuală de la nivelul UE, conceptele analizate rămân fundamente cu tendințe favorabile pentru statele care au aderat mai tărziu, dar pentru națiunile care domină prin putere tradițională nivelul cel mai inalt al UE, aceste stări, curente și tendințe devin malefice. De ambele părți se văd măsuri și preocupări serioase.
În sprijinul ideii de mai sus, putem explica „unitatea în diversitate” a UE ca fiind destul de des tulburată de confruntări necruțătoare între tendințele integratoare cu prerogative extinse, dure și rigide și valorile suveraniste, percepute de conducerea de la Bruxelles drept dezintegratoare.
Analiza noastră este fară exagerare de mare actualitate. Este tot mai evident că s-a coagulat o mișcare de partide și organizații ale societății civile, care poate genera un mare front politic de tip și esență suveranista, de la nivelul național, până la cel european, ca un bun exemplu internațional.
Și atunci să auzi și să vezi cum globaliștii neomarxiști vor inunda cu acuzații de naționalism extremist această inițiativă patriotică. Nici naționalistii ponderati nu vor fi mai prejos să acuze neomarxiștii (care domină în prezent politica trădătoare a României) de o fomă de globalism, care fară scrupule sacrifică și în ultima vreme crucifică interesul național.
Concluzionam final, afirmând că numai păstrarea unor limite definite prin dialog deschis, într-o confruntare de idei cu dorințe de a oferi soluții atrăgătoare și tendințe pe măsură, poate include și păstra România în mod deschis într-un nou front ideologic european, cu determinări euroatlantice, ce se poate dovedi pe termen mediu și lung constructiv și benefic Neamului Românesc.
Gl.bg.(ret.) prof. dr. Constantin ONIȘOR
Membru corespondent AOS-R
Secretar General Partidul Neamul Românesc
Discussion about this post