În ultima vreme, s-au intensificat și aprins dezbaterile cu privire la identitatea națională (cine suntem), stimulate de politicile interne revizioniste și de dominația unor state și nu numai. Evoluțiile psiho-sociologice din societățile europene și de la noi au transformat succesiv și uneori cu multe contradicții conceptul de identitate națională, aceasta devenind o noțiune cu un conținut extrem de complex, definită prin o serie de caracteristici comune și specificități naționale. Metaforic prezentată, identitatea națională este oglinda sufletului unei comunități, unui neam, popor, națiune etc., în aceasta reflectându-se cu evidențiere întreaga istorie, valorile și tradițiile perene, cultura, spiritualitatea și credințele existenței umane pe un spațiu recunoscut.
După opinia noastră, orice cetățean are obligația să-și (re)cunoască identitatea națională (originea, obârșia, băștina, comunitatea, neamul, națiunea), în toată evoluția sa, atât de necesară conștientizării mai mult a existenței sale în mediul (in)formal și spațiul mental, trăit intern și exprimat extern, dar și perspectivele sale existențiale. „Sunt Român și punctum”, afirmă definindu-ne ca popor marele nostru poet Mihai Eminescu. Studiul atent al conceptului identității naționale ne arată că acesta este un proces dinamic, cu o parte definitorie mai stabilă, dar mereu în devenire ca evoluție, care nu scapă a fi supusă permanent și asiduu, tot mai consistent (în acest secol) unor influențe globale. Același Eminescu afirmă că „naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima”.
Determinările actuale țin cel mai mult de forma și conținutul evoluțiilor societale, de cooperarea și colaborarea economică internațională, varietatea și intensitatea relațiilor culturale interne și externe și mobilitatea (inter)continentală a populației. Toate la un loc (împreună cu resetarea în globalizare) pot determina denaturări semnificative cu efecte deloc plăcute asupra identității naționale. Pentru a înțelege mai bine și convingător identitatea românească este nevoie să parcurgem și câteva elemente cu repere istorice. Astfel am ajuns la concluzia că avem de-a face cu un concept riguros, deosebit de complex, cu rădăcini istorice puternice în spațiul carpato-danubiano-pontic, ce poate fi comparat cu un tablou psiho-sociologic, având trăsături evidente, format succesiv în timp și supus permanent unor diverse influențe ca intensitate, densitate și durată, desigur de la antichitate până acum. Geto-Dacii, strămoșii noștri în arealul existenței lor culturale active, prin limba proprie, cu ritualuri religioase recunoscute ca fiind de mare spiritualitate și cu o organizare socială destul de complexă, chiar dacă au fost cucerți de romani, suferind influențe semnificative, sunt la baza identității noastre naționale. Continuitatea a fost, fără doar și poate, o evidențiere treptată a unei identități cu diferite denumiri locale, până la forma „neamul românesc”, care apare odată cu formarea statelor medievale, împreună cu influența religioasă a Creștinismului ortodox ca religie dominantă, consolidând astfel unitatea culturală și spirituală a populației din spațiul românesc. Toate evenimentele care au urmat au contribuit măreț la afirmarea neamului românesc și ulterior la formarea națiunii române și odată cu aceasta la manifestarea efervescentă a ideilor naționaliste, și ulterior sentimentelor patriotice, prin dorința pentru unitate națională exprimată cu fermitate tot mai puternic. „Noi suntem români…”, cânta cu atâta mândrie națională rapsodul popular din Transilvania. Ideologiile ateiste, cu tendințe omogenizatoare ale secolului trecut, nu au reușit să reprime manifestările identitare și patriotice, iar schimbările de după anul 1990 au favorizat revigorarea valorilor și tradițiilor românești, a sentimentului național. Astăzi problema identității naționale, datorită acțiunilor prea insistente ale unor factori politici interni și externi, a devenit pentru noi românii un element definitoriu de conștiință și deopotrivă pentru fiecare cetățean român, adică dominant, reprezentativ, caracteristic, elocvent, dar și existențial, fiind unanim considerat fundamental pentru viața fiecăruia dintre noi sau mult legat de ea. Avem în vedere că România este recunoscută ca o țară multiculturală, cu o diversitate de etnii istorice, religii, tradiții și datini din cele mai vechi timpuri. Este semnificativ să recunoaștem că integrarea europeană și nu numai, a adăugat noi provocări și oportunități, unele chiar negative, pentru identitatea națională, iar aspectele globalizării continuă să influențeze major românii în a percepe și defini propria identitate naț ională. Dar nici în continuare identitatea românească nu va putea evita noi influențe ale unor determinări viitoare. După părerea unor specialiști, rămânem sub influența globalizării, prin intensitatea interconexiunilor forțate la nivel european și mai mult chiar, la care adăugăm noile tehnologii care vor influența și „modela” cultura națională și comunicarea socială, mobilitatea populației va aduce modificări nefirești asupra compoziției etnico-spirituale și culturale a țării, iar evoluțiile din UE pot modifica relațiile României cu celelalte state europene, având desigur și repercusiuni și asupra existenței și identității naționale, mai ales în contexte europene mai noi și mai puțin prielnice. Cele exprimate mai sus ne permit să aducem în dezbatere câteva influențe externe negative privind identitatea românească:
– Pierderea într-o mare măsură a suveranității naționale în fața instituțiilor europene, asociată cu teama cetățenilor români că tradițiile și valorile noastre vor fi neglijate sau chiar combinate/înlocuite cu cele europene, așa-zis moderne;
– Uniformizarea cultural-spirituală cu consecințe asupra diminuării sau pierderii identității naționale, printr-o mare diversitate și nepotrivire a specificului românesc, fiind favorizat un mozaic cultural european;
– Creșterea imigrației către România din alte țări membre ale UE și de pe alte continente, poate diminua identitatea națională, prin utilizarea în viața de zi cu zi a unor elemente cultural-spirituale și sociale străine de cele autohtone;
– Dependența economică, economia României fiind mai mult expusă crizelor și fluctuațiilor economice globale, cu implicții serioase pentru stabilitatea și identitatea națională, adică simțindu-ne mai puțin producători și mai mult consumatori, ne poate afecta major, îndepărtându-ne de sentimentul de apartenență la propria națiune.
În concluzie, devine imperativ politic pentru România să își mențină valorile și tradițiile culturale specifice, promovând astfel prin planuri și programe adecvate o identitate națională puternică și mai mult vizibilă în contextul integrării europene. În evoluția sa, identitatea națională românească se poate defini mai concret prin câteva elemente fundamentale:
– Limba română, ca element central al identității naționale, unind neamul, poporul și oamenii României, fără prea multe neologisme pentru o exprimare și comunicare spiritual-culturală tradițională continuă;
– Istoria patriei, ca fundament distinct al identității românești, ce va crea un sentiment de apartenență națională pentru fiecare, cu un scop comun și mobilizator;
– Cultura națională, prin păstrarea elementelor sale de originalitate și autenticitate, va asigura unicitatea și distincția națiunii române în diversitatea europeană;
– Tradițiile și obiceiurile populare românești păstrate din generație în generație vor asigura liniștea, garanția și sentimentul de continuitate și stabilitate teritorială, ce desigur consolidează identitatea națională, oferind totodată și sentimentul de apartenență la o comunitate;
– Religia creștin ortodoxă va oferi mereu o caracteristică importantă la definirea identității românești, prin valorile credinței comune din sentimentul de unitate spirituală;
– Simbolurile naționale, precum steagul și imnul național, însoțite și de alte simboluri naționale, vin și vor completa convingător sentimente ca referință definitorie pentru o națiune modernă.
Studiile științifice de până acum au arătat că identitatea românească în evoluția sa a cunoscut forme caracteristice comune, dar și distincte, formând identitatea etnico-culturală: națiunea română, neamul românesc, poporul românesc, comunitatea românească bazate pe omogenitate de sânge, origine, obârșie, limba și cultură. Dar și o identitate civică – exprimată prin cetățenie și egalitate în fața legii și o identitate politică – bazată pe o organizare politică comună. Expresia punctuală a vederii noastre este că în România actuală identitatea națională, fără a greși, poate fi apreciată ca o existență armonioasă între civic și etnico-cultural. Facem precizarea că deși există și câteva minorități etnice în țară, este lesne de înțeles că la baza identității naționale stau principiile cetățeniei și egalității în fața legii. O anumită separare și autonomie lingvistică pe unele spații românești pot denatura cel mai mult identitatea culturală, în loc să producă o diversificare locală prin limba română obligatorie, alături de alte limbi vorbite local. Atentie cuvenită trebuie acordată identității politice pe aceste areale, aducând anumite obiecții și chiar critici în ceea ce privește loialitatea, eficiența și transparența instituțiilor politice locale, din motive de ideologie și determinare externă în exces.
Alte studii de specialitate românești în domeniu aduc în dezbatere și câteva aspecte privind existența și recunoașterea în mediul social a identității naționale.
Nedorita și neplăcuta situație este definită de o denaturare destul de evidentă a identității naționale, fiind urmarea tendințelor de asimilare culturală în contextul globalizării unipolare, care pot conduce volens-nolens la pierderea unor elemente definitorii românești din sfera tradițiilor și mai ales din conținutul limbii române, ceea ce produce slăbirea sentimentului de apartenență la națiunea română.
Așa stând lucrurile, în fața factorului politic de decizie națională apare ca necesitate întărirea și consolidarea identității românești, pentru care avansăm câteva sugestii.
Avem în vedere o mai bună conservare și valorificare a moștenirii culturale și tradiționale, încurajând și promovând mai înțelept diversitatea și incluziunea psiho-socială, adaptându-ne mai mult și fiind mai activi la cerințele integrării europene, dar cu păstrarea valorilor fundamentale.
Sugestiile de mai sus pot prinde contur prin o mai atentă și elaborată preocupare de a defini mai clar propriul nostru rol european, integrând în unele aspecte de globalizare elemente tradiționale, participând astfel la apariția și dezvoltarea unor trăsături distincte ale unei identități europene multiculturale, continuând participarea mai activă la schimburile culturale europene devenind astfel mai atractive.
Nu putem să ne axăm în analiza noastră numai pe evoluțiile trecutului și realitățile prezentului, este nevoie să încercăm și o decriptare a evoluției probabile viitoare a identității naționale, chiar dacă este dificil de prezis cu exactitate cum va evolua în practică identitatea românească în următorii ani și decenii.
Ceea ce putem afirma cu destulă obiectivitate este că va rămâne a fi un proces cu un dinamism efervescent, datorită influențelor diverse și omnidirecționale, ce vor necesita momente de analiză permanentă și reevaluare oportună și cu responsabilitate.
Credem că toată efervescența se va datora influențelor interne asupra națiunii române ale unor factori, dintre care cei mai activi pot fi:
– Sporirea în continuare a diversității etnice și culturale în diferite regiuni și provincii istorice, prin mobilitatea cetățenilor și unor comunități, față de care trebuie instituțional sporită toleranța (apreciere morală și respect față de ceilalți) și incluziunea socială (respectarea statutului și drepturilor oamenilor în societate);
– Definirea mai clară a rolului tot mai important al individului în definirea identității personale și naționale, prin aceasta asigurându-se dezvoltarea unei apartenențe naționale mai puternice.
Regăsim toate aspectele relatate până acum în mediile rural și urban din țară, ambele continuă cel mai mult să evidențieze un rol esențial în păstrarea identității naționale românești, fiind un adevărat creuzet al tradițiilor, obiceiurilor și valorilor fundamentale ale neamului și poporului român. Exemple: sărbătorile tradiționale, meșteșugurile tradiționale, portul popular sunt numai câteva dintre cele mai sugestive păstrătoare de tradiții și obiceiuri, la care putem adăuga folclorul ca sursă principală de comunicare culturală, dar și alte virtuți, după părerea noastră fundamentale, cum ar fi omenia, ospitalitatea, respectul pentru familie și bătrâni etc.
Cu toate beneficiile integrării noastre europene și euroatlantice, am simțit cu toții în timp și câteva influențe negative asupra identității naționale românești, percepția lor fiind sub forma de riscuri potențiale. Subordonarea intereselor naționale față de cele două organizații internaționale (din care facem parte) au condus la eroziunea puternică a suveranității, iar tendința intensă de standardizare socio-culturală și spirituală a favorizat slăbirea sentimentului de patriotism și suveranism, mai ales prin prezența militară străină în România, în creștere în viitor, care a generat sentimente de neîncredere și chiar resentimente în rândul populației greu de refăcut.
Chiar dacă riscurile enumerate mai sus au numai o anumită potențialitate și pot fi sau nu (in)evitabile, totul va depinde de modul în care România va gestiona politico-strategic relațiile sale cu cele două organizații, având la bază în primul rând o redefinire mai clară și suverană a intereselor naționale și astfel participând mai activ la luarea deciziilor de interes național și european.
Pentru toate acestea, conducerea politico-strategică națională trebuie să-și consolideze instituțional capacitatea de analiză sistemică, prezentându-și mai elocvent interesele naționale de securitate, folosindu-se de implicarea activă a societății civile în elaborarea programelor de politică externă și de apărare și făcând deopotrivă eforturi mai sustinute pentru a cultiva si promova un sentiment de responsabilitate individuală pentru apărarea patriei.
Nu dorim să credem că viitorul identității românești este incert, dar depinde cel mai mult de fiecare dintre noi și de clarviziunea factorilor politici în a cultiva sentimente potrivite la români. Adică să avem o abordare deschisă și mereu adaptabilă la schimbările globale, conservând un sentiment de mândrie națională pentru a fi român.
Identitatea națională românească rămâne un proces continuu și dinamic de definire și redefinire, fiind rezultatul interacțiunii dintre istorie, cultură, tradiții, spiritualitate și influențe externe și, în consecință, perspectiva identității naționale va depinde de modul în care noi românii vom reuși să păstrăm și să valorificăm moștenirea cultural-spirituală bogată a țării, adaptându-ne permanent la provocările lumii contemporane.
Identitatea națională în toată evoluția sa a fost o construcție complexă și esențială pentru neamul, poporul și națiunea românească. Să rămână o sursă de mândrie, unitate și coeziune socială, elementele și formele identității naționale pentru a ne defini ca neam, popor și națiune pentru a putea să realizăm un viitor mai bun.
Gl.(ret.) prof. univ. dr. Constantin ONISOR
Membru corespondent AOS-R
Secretar general Partidul Neamul Romanesc
Discussion about this post