În ultimele 2 zile, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat două ținte ca drone Shahed 136 (Geran 2), acestea având o traiectorie convergentă cu spațiul național, pătrunzând un număr de kilometri în România.
Astfel că două aeronave F-16MLU Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat în regim „Scramble” (termen utilizat de piloții de vânătoare) și au interceptat țintele aeriene, executând procedurile standard de identificare și neutralizare, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.
Dronele au fost doborâte în condiții de siguranță în două zone diferite și nepopulate, astfel că populația civilă nu a fost afectată cu nimic.
Deci, un număr de 6 aeronave în total (cu tot cu cele 2 aeronave Eurofighter Typhoon 2000 ale Forţelor Aeriene Italiene) au fost ridicate de la sol pentru interceptare și lichidare a dronelor.
Misiunile au fost încheiate cu succes.
Toată lumea pe rețelele sociale, în special oamenii care nu cunosc și nu au legătură cu domeniul aeronautic, sunt într-un continuu extaz datorită acestor informații.
Însă, din păcate, majoritatea oamenilor nu cunosc mai multe detalii, care sunt în esență critice.
Războiul Modern, pe care experții îl numesc începând cu Al 2-lea Război Mondial și până astăzi, se bazează foarte mult pe un aspect cheie.
Și anume costurile financiare.
Ce înseamnă acestea?
Sunt costuri de producție, cum ar fi construcția de armament militar, vehicule, elicoptere, avioane, drone, sateliți, ș.a.m.d.
În imaginea alăturată se poate observa producția aeronavei F-35, aeronavă de generația V.
Pe lângă acestea, aici intră și costurile de operare. De exemplu costurile pentru o oră de zbor a unui F-16MLU (modelul utilizat de Forțele Aeriene Române) este de aproximativ 22.000-27.000$ per ora de zbor, în funcție de tipul de misiune executată.
Dar hai să pătrundem și mai adânc în această cauză, acolo unde publicul nu observă.
Aceste modele de aeronave utilizează de cele mai multe ori 2 tipuri de rachete de tip aer-aer.
Acestea sunt :
1) AIM-9 Sidewinder
– modelul M : $71.000 – $76.000 unitatea de producție per rachetă.
– modelul X : $400.000 – $550.000 unitatea de producție per rachetă.
2) AIM-120C-5 AMRAAM : $1.000.000 – $1.900.000 unitatea de producție per rachetă. Aceasta este și cea mai bună variantă de rachetă folosită de aeronavele F-16MLU.
Modelele de dronă Shahed 136 (Geran 2) costă aproximativ $50.000 – $70.000 unitatea de producție per dronă și utilizează un tip de motor clasic cu piston de tip MD-550. Este un tip de motor ce lasă o dâră de căldură relativ mică pentru a putea fi identificată și mai ales urmărită de rachetele de tip AIM-9 Sidewinder, care au un senzor ce are nevoie de mai multă informație (cantitate de căldură eliberată) pentru a putea urmări și menține traiectoria convergentă cu ținta. Pe lângă acest lucru, este necesar ca un F-16 să zboare dinspre spate către dronă pentru a o putea angaja. Sau să fie extrem de aproape de aceasta pentru ca senzorul rachetei să o poată localiza și urmări. Asta înseamnă că aeronava are nevoie de o viteză de zbor relativ mică pentru a putea executa acest tip de lansare.
Al doilea tip de lansare este pentru AIM-120C-5 AMRAAM, iar aceasta nu are nevoie de același tip de zbor din partea avionului. Acesta o poate angaja din orice direcție, atât tip cât amprenta radar identificată de antena radar montată în conul de bot al aeronavei este destul de puternică. Iar aceasta poate fi lansată de la o distanță mult mai mare datorită tehnologiei folosite.
Aici trebuie să ne gândim de fapt. Ținând cont de costurile totale de producție + costurile de operare.
De la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, Armata Ucraineană a înțeles aceste costuri, iar producția s-a mutat pe așa numitele interceptoare de dronă. Ele sunt tot un fel de drone, însă acestea sunt capabile să atingă viteze destul de mari și să lichideze dronele inamice. Costurile unor asemenea interceptoare de drone pot începe de la doar $3000 per unitatea de producție. O asemenea alegere pentru România ar fi ideală, reducându-se radical costurile totale pentru asemenea incidente, dacă acestea se vor mai repeta pe viitor.
Revenind la situația actuală din România, iată deci cum diferența de costuri este enormă, devenind inacceptabilă pentru conducerea armatei de a o folosi pe termen lung și constant. Asta ar însemna un dezastru în legătură cu logistica și situația țării.
Apar 2 alte întrebări. Cifra 2 se tot repetă.
1) Cine pierde?
și
2) Cine câștigă de fapt?
Răspunsul este mai mult decât evident.
Discussion about this post