Ducem o viață sedentară, e clar. Ne petrecem o bună parte din zi stând pe scaun – în mașină, la masă, la birou. Ne ridicăm obosiți de la calculator, epuizați, cu ochii care abia mai văd și cu o durere de cap care parcă nu ne dă pace.
Și ce facem?
Zicem că ieșim la o plimbare, să ne limpezim gândurile. Mergem să alergăm. Mergem la sală. Și totuși, când terminăm această activitate menită să ne relaxeze, suntem la fel de încordați și de obosiți. De ce?
Pentru că ne e din ce în ce mai greu să ne desprindem de telefon. Sigur, am lăsat calculatorul la birou, dar telefonul e cu noi peste tot. Avem căștile în urechi când mergem la alergat. Vorbim la telefon de pe banda de la sală. Cât despre plimbare, ce pot să mai zic?
Nu facem doi pași fără să ne dăm seama că nu mai știm sigur ce autobuz trebuie să luăm s-ajungem în parc. Dacă tot am scos telefonul, ia să văd dacă mi-a răspuns Maria. Și din moment ce tot am intrat, hai să verific cine ce-a mai zis pe Facebook.
Nu e sănătos. Pe lângă faptul că lumina puternică a ecranului îți distruge încetișor ochii, nici nu te lasă să iei o pauză. În ziua de azi, oboseala e legată foarte strâns de sentimentul ăsta permanent de conectare. Suntem mereu în legătură cu alții, mereu priviți, mereu într-o discuție, o ceartă, sau vreun flirt.
Și ne sună bine, pare că nu mai irosim niciun minut, dar nu-i așa. Omul are nevoie de singurătate, de momente petrecute doar cu gândurile sale, altfel nu reușește să proceseze problemele care-l macină, dorințele, întâmplările din timpul zilei.
Și ele se adună. Se fac un maldăr din ce în ce mai înalt de lucruri care trebuie observate, până când maldărul ăla ajunge să te sufoce.
Sigur, nu mai ești la calculator, dar ai auzit un ping în geantă și trebuie să vezi cine ți-a scris. Nu de alta, dar să nu creadă persoana respectivă că ești un nesimțit. Ce-ai putea spune? Scuze, eram la plimbare? N-aveam telefonul cu mine?
Să fim serioși, în ziua de azi, nimeni nu mai pleacă undeva fără telefon. Chiar dacă e undeva banal, cum ar fi alimentara din colț. Suntem în permanență conectați și asta nu ne mai dă voie să ne pierdem.
Și noi avem nevoie să ne pierdem. Să nu știe nimeni unde suntem, să nu ne mai poată striga înapoi pentru o oră. Să privim lumea din jur, să tragem cu urechea la conversația unor străini.
Am o idee. Haideți data viitoare când ieșim prin oraș s-o facem fără telefon. Bine, poate îl avem în geantă, dar facem un efort să nu-l scoatem. Dacă nu știm ce autobuz e bun, întrebăm. Așa, ca pe timpuri. Haideți măcar pentru o oră s-o lăsăm pe Maria să aștepte, să nu ne intereseze ce a zis colegul pe Twitter.
Într-o lume în care suntem în permanență conectați, haideți să ne deconectăm.
Discussion about this post