Trăim într-o lume unde nu mai e la modă să fi temperat sau să recunoști că nu știi chiar totul. Astăzi, dacă nu ai o opinie bine definită, pe care ești dispus să o aperi până în pânzele albe, dacă e necesar, nu exiști.
Ești ori pro ori contra, nu există teren de mijloc, nu există „da, dar poate au și ăștia dreptate”. Și e ușor de înțeles de ce. Pentru că dacă eziți, nu te mai ascultă lumea. Să zicem că abia ai cunoscut un grup de oameni și discuția ajunge la cine știe ce temă socială sau politică – tu trebuie să stabilești în primele 30 de secunde de ce parte ești și s-o faci în mod clar, chiar dacă e vorba doar de un mârâit indistinct când vorbește cineva. Haide, am făcut-o cu toții, bolborosim repede ca să arătăm că și noi suntem de aceeași părere, în aceeași barcă cu vorbitorul.
Chiar dacă nu prea cunoaștem subiectul, chiar dacă nici nu ne interesează în mod special. Faptul că ai auzit vag la un prieten sau ai citit și tu două articole de specialitate te califică drept expert în domeniu și e imperativ să-ți urli părerea cât de tare poți.
Sau nu. Sunt mereu plăcut impresionată să văd reacția oamenilor când le vorbesc cu bun simț și politețe, așa cum am fost învățată. Nu că mă sfiesc să vorbesc urât, dar pur și simplu, nu văd rostul. Omul îți spune „ah, ce prostie” sau „ah, ce nașpa sunt ăștia” sau „da’ pe tine cine te-a întrebat” și se așteaptă să le răspunzi pe același ton, să-i înjuri, să te iei la ceartă. Doar asta e lumea în care trăim. Câștigă cine țipă cel mai tare.
E incredibil să vezi cât de repede își schimbă omul tonul în momentul în care îi înșeli așteptările, când în loc să țipi și să te enervezi, dai din umeri și-i spui neafectat că are tot dreptul să aibă părerea lui.
Se întâmplă mai ales în mediul online – din spatele tastaturii tale, ești un soldat anonim, poți să te iei la harță cu oricine, poți să vorbești cât de urât vrei tu și să nu ai de suportat nicio consecință. E perfect, așa că mulți se aruncă. În grupuri, pe articole de știri și chiar și pe postări personale – suntem răi, cinici și ne grăbim să-i demontăm pe acești străini. Și suntem pregătiți să ne certăm în continuare, dar când vedem că omul nu mușcă și rămâne la un ton politicos și neutru, care nu ne spune „ba tu ești prost, mă”, atitudinea noastră se schimbă. Devine personal. Brusc, nu mai suntem de neatins în spatele tastaturii, redevenim noi, cei de zi cu zi, care n-am spune niciodată lucrurile astea unui alt om.
E un truc util de reținut, în epoca asta digitală – bunul simț. Până la urmă, ești liber să crezi ce vrei tu. La fel și eu. Nu trebuie să mă afecteze ce îți place ție, și vice-versa. Așa că data viitoare când gândești „ăsta mă crede prost, măi”, reține – nu, ăsta nici măcar nu te cunoaște.
Discussion about this post