„No woman, no cry,” ne cânta cândva Bob Marley, sugerând că-i mai ușor să fii singur decât să suferi din dragoste. Însă privind la nebunia zilelor noastre, am așa un sentiment că nu la asta s-a referit. Nu știu dacă ați observat, dar în ultimele zile, abundă presa de fața Emmei Watson (tipa care a jucat-o pe Hermione Granger în seria Harry Potter) care cică a zis recent că ea e fericită să fie singură.
Toate bine și frumoase, multe femei spun asta, chiar dacă majoritatea mint cu nerușinare. E o minciună necesară, să spunem, dar Watson a mers mai departe, insistând că ea nu e singură, ci „self-partnered”, adică e într-o relație cu ea însăși.
Moment la care majoritatea presei și fanilor au spus „poftim?”. Dar se pare că asta e o idee mai veche. Citeam adineauri că există o întreagă comunitate de oameni care-s „self-partnered”, care cică s-au săturat de stereotipul omului singur – ba că n-arată bine, ba că-i anti-social, îl știm cu toții deja. Și sătui să se uite lumea mai chiorâș așa când merg ei singuri la film, au decis că-s într-o relație cu ei înșiși, care nu prea știu cu ce-i ajută, că până una alta, tot singuri la film sunt.
Și eu care credeam că e o glumă. Chiar mai râdeam cu prietenele, mai ales când găteam vreo prăjitură delicioasă sau așa – „băi, eu m-aș căsători cu mine” ziceam, evident, în glumă. Dar aparent, nici asta nu mai e o glumă.
Conform Psychology Today, există pachete de nuntă pentru oameni singuri. Aparent, au fost inventate de o agenție de călătorii pentru oameni solo. Merge, te scoți într-un city-break romantic până la Paris, poate pui întrebarea (sper eu, doar în minte) pe Champs-Elysees și după, punem și de-o nuntă. Îți dai seama cât economisești, cu doar jumătate de invitați?
Articolul din PT mai menționează că self-marriage-ul ăsta a început să apară și la televizor, dând ca exemplu un episod din serialul „Sex and the city”. Băi fraților, unde mai ajung fetele alea la concluzia că-s mai fericite singure, asta nu le oprește să se îndrăgostească și să caute „dragostea adevărată”. Până la urmă, Carrie tot pe Mr. Big îl iubește.
Ce lume, domne, să poți să te căsătorești cu tine însăți. Încă o metodă de a aliena oamenii. De ce să mai faci eforturi, să încerci să-ți găsești un partener, când poți la fel de bine să fii, ca Emma Watson, „self-partnered”?
Nu e nicio rușine în a fi single, perfect de-acord. Ba chiar, e foarte important să ai o relație fericită cu tine însuți, să știi cum să fii de capul tău, foarte sănătos, dar am cam sărit calul. Una e să petreci o după-amiază singur sau să nu stai de gâtul partenerului 24 din 24 și alta e să-ți cumperi verighetă.
Mă rog, ideea asta cu „self-partnered” vine de la o femeie care a stat și a explicat în detaliu cât de grea și stresantă e „stigma” asta că n-ai familie la 30 de ani și cât o stresează pe ea împlinirea acestei vârste. Femeie care are casă, masă, n-are problemă să-și găsească un job și oricum, are bani cât să trăiască bine mersi și șomeră o vreme. Păi femeile care au până la vârsta asta trei copii și n-au de pe urma a ce să-i îmbrace, ce să mai zică? Oameni cu prea mult timp liber…vezi, de-aia ai nevoie să te iei cu unu, că altfel stai la tine-n cap prea mult și gândești aberații d-astea.
Așa că, fete și băieți singuri, știu că-i greu, dar căutați în continuare. Nu de alta, dar mi-e că dansul mirilor ar fi tare cringe la nunta cu sinele.
