Prigoana creștinilor în era coronavirusului: Ramurile de salcie și spovedania interzise in Duminica de Florii

În acest an, weekend-ul de Florii ne găsește într-o situație întunecată, în absența luminii lui Dumnezeu. Poliția Română a interzis, cel puțin în Capitală, mersul la cimitir, o tradiție a acestui weekend sfânt, iar tradiționalele ramuri da salcie și finic urmează să fie binecuvântate la biserică și distribuite de voluntari. Dar în alte zone de prin țară, au mers chiar mai departe.

Următoarea hotărâre vine din județul Timiș, din comuna Moșnița Nouă, și spune în felul următor:

„Se interzice distribuirea ramurilor de salcie sau finic, a Luminii sau a pachetelor cu daruri alimentare de către voluntari sau preoți.
Se interzice distribuirea pâinii binecuvântate, numită „Paști” în locuri special amenajate sau prin intermediul voluntarilor la domiciliul credincioșilor.
Se interzice spovedania și împătrășania realizate de preot la domiciliul credincioșilor.”

Hotărârea continuă să amintească faptul că slujbele sunt interzise (nu de alta, dar altfel își ia părintele amendă de la statul dictatorial). În ritmul ăsta, foarte probabil în județul Timiș, în comuna Moșnița Nouă, nu se va putea lua Lumină nici la ușa casei tale, cu mască și toate necesarele, așa cum se plănuiește în Capitală.

Observăm cu durere în suflet că primele afectate de această stare de urgență au fost bisericile. Primul grup vizat de această persecuție este acela al credincioșilor. Într-o lume în care bisericile sunt închise, dar este permisă achiziționarea mașinilor, ura față de credincioși și de Biserică este cât se poate de clară.

Măsurile restrictive (și absurde, în momentul în care Biserica e închisă, iar aeroportul din Cluj nu) erau deja o palmă peste obrazul oricărui bun creștin, dar ce se întâmplă în Timiș trece peste asta și se califică drept persecuție.

Abuzul de putere ce se întâmplă astăzi în scumpa noastră Românie amintește de faimoasa persecuție a împăratului Dioclețian, cea mai aspră încălcare a drepturilor creștinilor. În 303, împăratul Dioclețian a emis o serie de edicte prin care revoca drepturile cetățenilor creștini și le interzicea practicile religioase, impunându-le să respecte practicile tradiționale și să aducă ofrande zeilor oficiali.

Situația din Roma lui Dioclețian ajunsese să fie atât de rea, încât creștinii se rugau de autorități să fie executați, cerință pe care autoritățile au onorat-o, pentru unii dintre ei, iar pe restul i-au îndemnat la suicid.

În Roma Antică, refuzul de a te închina zeilor oficiali putea (și adesea, era) fi pedepsite cu închisoarea și cu execuția.

În România de astăzi, zeii oficiali sunt lăcomia și ura față de aproapele tău.

„Măsurile de siguranță” expuse mai sus nu sunt decât o dovadă a urii psihopate pe care o au unii oameni ai statului român față de Biserică și de creștinism. Fiți fără îndoială că aici nu e vorba nici de coronavirus, nici de sănătatea dumneavoastră, ci doar de o încercare meschină de a ucide spiritul creștinilor.

Distribuitul ramurilor de salcie la ușă, atâta timp cât credinciosul o dorește, nu face rău. Nu pune în pericol cu nimic mai mult decât scosul câinelui la plimbare sau mersul la magazin. Că de plecatul la sparanghel și de cumpăratul de Dacii nu mai vorbim.

Trăim într-o țară care ne spune negru pe alb că bănuțul bate salvarea sufletească.

Am voie să ies din casă ca să-mi iau mașină, pentru că plătesc tribut zeilor oficiali. Nu am voie, însă, să merg să vizitez un mormânt într-un cimitir pustiu sau să deschid ușa ca să primesc Lumina Domnului sau ramurile de Florii. Dacă fiecare credincios care deschidea ușa pentru asta ar fi trebuit să plătească 2 lei autorităților locale din comuna Moșnița Nouă, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Și poate părea un lucru mic. O comună îndepărtată de noi, însă nici persecuția lui Dioclețian nu a început peste noapte. Tot așa, a început micuț, înaintea domniei lui Dioclețian, cu câteva edicte care restrângeau drepturile creștinilor și impuneau respectare zeilor oficiali.

Creștinii au fost întotdeauna obiectul discriminării și al urii, iar astăzi, în secolul 21, secol care promite toleranță, secol în care Papa îmbrățișează transsexuali și musulmani, secol în care imigranții sunt primiți cu brațele deschise (chiar dacă ne atacă apoi femeile și copii), toate în numele toleranței, se pare că noi, creștinii tot persecutați rămânem.

Iar cel mai dureros este că nu avem curajul de a ne opune. Și foarte probabil, când vor intra în biserici și o vor da pe Sfânta Fecioară cu capul de pereți, nici atunci nu vom îndrăzni să ne opunem.