Cu toții avem momente când ne prăbușim sub un munte de lucruri pe care le avem de făcut, încercăm să le amânăm, tragem de timp și, bineînțeles, asta nu rezolvă nimic. Procrastinarea este o boală de care suferim cu toții în mai mare sau mai mică măsură, iar pentru a reuși să ne vindecăm trebuie să acționăm în conformitate cu tipul de personalitate.
Perfecționistul este cel care acordă o atenție exagerată detaliilor și de multe ori evită să se apuce de o treabă de teamă că nu va ieși totul ca la carte. Pentru a depăși această situație, perfecționistul trebuie să se educe pe sine să renunțe la constrângerile pe care singur și le impune. În loc să-și spună „asta trebuie să fie așa” e preferabilă formula „ar putea să fie așa”, care creează mai puține spaime. De asemenea, perfecționistul ar face bine să-și impună o limită de timp, ceea ce îl va obliga să nu se piardă în amănunte.
Visătorul, dimpotrivă, nu se uită la detalii, nici nu este capabil să-și facă un plan concret. Totul e pe bază de „poate” și ”într-o zi”. Este musai ca un astfel de om să-și facă un program strict – „în ziua cutare voi face cutare lucru între orele…”. Eventual, se poate împărți o sarcină complexă în porții mai mici și mai ușor de îndeplinit.
Anxiosul își face prea multe griji și tot gândindu-se cum să facă mai bine un lucru nu realizează nimic. E un nehotărât care nu-și dă seama că multe probleme i se trag de la lipsa de încredere în sine. Dacă nu știe cum să abordeze o anume problemă, o astfel de persoană ar face bine să se implice într-un alt proiect, ceva mai ușor, până ajunge la o concluzie în privința problemei principale.
Sfidătorul refuză să facă un lucru pentru că toată lumea așteaptă asta de la el, o constrângere inacceptabilă. Sau va promite că face ceva, fără a mișca apoi un deget. Aceste persoane trebuie să conștientizeze că au o personalitate reactivă și să caute să înțeleagă de ce răspund negativ la o solicitare.
Împăciuitorul se situează la polul opus, vrea să mulțumească pe toată lumea și deseori se înhamă la mai mult decât poate duce, iar apoi intervine procrastinarea. Soluția este foarte simplă, să învețe să spună Nu într-un mod politicos, dar ferm, asumându-și mai puține sarcini.
Și nu uitați, procrastinarea nu e sfârșitul pământului, toată lumea are momente când trage de timp!
Discussion about this post