Ce este sau ce reprezintă mai exact Francmasoneria sau Masoneria? În mod cu totul „special,” se poate interoga sau cerceta ca fiind… o religie reală?
Dacă admitem acest scenariu deosebit de periculos, alunecăm într – o narațiune care va dezvolta propaganda acestor „cluburi filantropice”, care se prezintă lumii și societății într-o lumină extrem de oportună, favorabilă.
În schimb, dacă încă mai suntem verticali și credem în Dumnezeul Treimic- Tatăl, Fiul și Sfântul Duh-cred că ar fi de la sine înțeles, că niciun creștin nu ar trebui să aibe calitatea de membru al vreunei Lojii Masonice, ci să rămână creștin practicant.
Fără să exagerez sau să aduc prejudicii de imagine, această situație se aseamănă cu felul în care orice creștin ar putea să se alăture credinței mahomedane și să creadă în absurdul acestei erezii, sperând că și în această alunecare, deviere și trădare a credinței poate să mai fie recunoscut de comunitatea creștină sau să îndrăznească să-și imagineze că poate rămâne credincios Mântuitorului Iisus Hristos prin acest pact cu…forțele întunecate.
Pe plan așa – zis filozofic, mentalitatea francmasonică nu este religioasă (chiar dacă anumiți francmasoni pot fi ispitiți să facă din această apartenență un obiect de activitate sau chiar un modus vivendi) în locul adevăratei și dreptei credințe, în Duh și în Adevăr!
Conform multor cercetări și sondaje de opinie recente, cei mai mulți francmasoni declarați, atunci când sunt deconspirați și totodată interogați dacă Loja este o religie, adoptă o poziție de a nega ferm acest lucru, susținând în schimb că francmasoneria „este deschisă oricui de orice fel de credință sau religie.” Ei au însă insolența de a sublinia faptul că mulți creștini, ortodocși, catolici și /sau protestanți ar fi membrii ai diferitelor Loji recunoscute (la nivel statal).
Există, totuși, mai multe fapte despre Francmasonerie, mărturisite atât în propriile documente, cât și în cuvintele propriilor membri, care indică faptul că Francmasoneria nu este doar o înclinație religioasă, ci un fel de religie în sine, cu totul că poate părea surprinzător acest aspect.

Francmasoneria-în ansamblul său pe deplin sordid-pretinde că ar deține toate aceste lucruri.Însă, fără a avea pretenția de a-i crede sau de a-i urma toate aceste basme, vă invit să aruncăm o privire mai atentă la câteva dintre aceste elemente: doctrina francmasoneriei despre Dumnezeu, înțelegerea ei despre sine ca religie și ritualurile sale… „sacre.”
Doctrina Lojii despre Dumnezeu și despre sine ca religie
Primul punct demn de a fi subliniat în ceea ce privește „doctrina teologică a Francmasoneriei” este legată de anumite documente mai vechi. Masoneria pretinde cu emfază prerogative de a fi considerată „o religie universală mai presus de fiecare” cu alte cuvinte, peste orice fel de sectă, de credință, denominație sau convingere personală.
Documentul datat din anul 1723-„Constituția francmasonilor” pretinde că ar conține istoricul, taxele, regulamentele etc. „celei mai străvechi şi Drepte Frăţii de venerare.”
Documentul este intitulat For the Use of the Lodges , (numită și Constituția lui Anderson ) și a fost redactat de către reverendul James Anderson din așa – intitulata „Biserică a Scoției” și conține două articole care numesc francmasoneria propria sa religie, articolele I și VI.2.
Despre Dumnezeu și religie
Deși în vremurile străvechi, masonii erau însărcinați în fiecare țară să facă parte din religia acelei țări sau națiuni (oricare ar fi fost aceasta) , totuși, în prezent, se consideră mai oportun să-i oblige să urmeze acea religie în care toți oamenii sunt de acord, lăsând deoparte „opiniile lor particulare pentru ei înșiși.” Cu alte cuvinte, „a fi Oameni buni și adevărați, sau Oameni de Onoare și Onestitate, după orice Denominații sau Persuasiuni ar putea fi distinși”. Efectul este unul important, numai dacă analizăm impactul prin care se pretinde cu nonșalanță că „Masoneria devine Centrul Universului” și chiar „mijlocul de conciliere a prieteniei adevărate între Persoanele care trebuie să fi rămas la distanță perpetuă.”
Conform Constituției lui Anderson , considerată de masonii înșiși drept unul dintre documentele lor edificatoare în ceea ce privește statutul , francmasoneria ar trebui să fie „acea religie în care toți oamenii sunt de acord, lăsând deoparte opiniile lor particulare pentru ei înșiși” și „Centrul Universului ”. Cu alte cuvinte, afirmația masonică conform căreia „Loja este o frăție universală” este tocmai o pretenție neîntemeiată ca fiind o religie universală.
Al doilea articol din Constituția lui Anderson care denumește masoneria ca fiind religie se găsește într-o interdicție împotriva certurilor interne: articolul VI.2.
„Despre COMPORTAMENT
(…) Nu trebuie aduse niciun pic sau ceartă privată în ușa Lojii despre religie, sau națiuni sau politică de stat , noi fiind doar, ca masoni, ai Religiei Universale menționate mai sus… ”
Francmasoneria se vede ca un fel de religie sincretică, cu caracter universal, care ar menține doar ceea ce se crede în mod obișnuit despre Dumnezeu, extrăgând din alte religii concepte, dar fiind diferită de toate. Cerând membrilor să-și lase deoparte propriile opinii particulare în favoarea acestei religii universale, Masoneria a determinat mai multe lucruri.
În primul rând, a renegat religiile din care au venit membrii – în cea mai mare parte, catolicismul și protestantismul – la nivelul unei simple opinii (o precondiție necesară pentru înființarea unui stat pur laic). În al doilea rând, a plasat aceste religii sub judecata rațiunii umane naturale, făcând din rațiune arbitrul lucrurilor divine. În al treilea rând, a considerat că aceste religii ar trebui lăsate deoparte în favoarea a ceva nou, ceva pretins „în care toți oamenii sunt de acord”.
Faptul că Francmasoneria este și se denumește ca fiind „o religie” nu ar trebui să fie cu totul surprinzător, deoarece lojile masonice sunt derivate din punct de vedere istoric din breslele catolice medievale ale zidarilor, constructorilor catedralelor. În breslele medievale, atât parteneriatul economic, cât și evlavia religioasă s-au unit. Intenția din spatele breslelor includea pregătirea profesională în anumite meserii, protecția drepturilor lucrătorilor, asistența în găsirea unui loc de muncă, asigurarea unei remunerații adecvate, avansarea în profesie, precum și încurajarea practicii virtuții și evlaviei creștine, cu acele indulgenţe şi privilegii special ataşate celor devotaţi, în funcție şi de sărbătorile diferitelor bresle.
Între sinteza evlaviei și lucrării creștine pe care le găsim în breslele medievale (pe de o parte) și ascensiunea Francmasoneriei ca religie naturalistă, universală, cu avantaj economic aparent (pe de altă parte), în Europa s-au petrecut două lucruri care aveau să modeleze noua religie: reforma protestantă şi apariția Iluminismului.
Odată cu Reforma protestantă din secolul al XVI-lea, unitatea teologică a creștinătății a fost spulberată. Principiul protestant conform căruia fiecare om poate interpreta cu autoritate Scriptura pentru el însuși a condus rapid la multiplicarea confesiunilor disidente, fiecare distingându-se de altele prin diferențele de doctrină teologică.
Iluminismul secolului al XVII-lea a subordonat apoi toate chestiunile în ceea ce privește credința stricto sensu, indiferent de confesiunea creștină, catolică sau protestantă. Aceasta a fost corelată numai judecăților rațiunii umane naturale.
Adevărurile de credință, susținute de multă vreme în lumea creștină ca fiind nedemonstrabile de rațiune, nesupuse acesteia, dar mai presus de capacitatea rațiunii de a înțelege sau de a judeca pe deplin, au fost considerate acum ca chestiuni de opinie. Într-adevăr, dezacordurile dintre diferitele biserici și confesiuni ale creștinătății au fost în mare măsură considerate a fi cauza certurilor și războaielor nesfârșite ale Europei.
Crizele politice și vărsarea de sânge cauzate de multiplele dezacorduri teologice ale Reformei protestante au dus la respingerea completă a credinței în Iluminism.
Influențele menționate mai sus pot fi observate în insistența masonică că, oricare ar fi numele lui Dumnezeu prin care membrii sunt obișnuiți să-I se adreseze în propria lor religie, în Loja ei trebuie să-L numească „Marele Arhitect al Universului”. ” Referirea la Dumnezeu ca ziditor – un mason al masonilor– exclude orice titlu deosebit de creștin, cum ar fi venerarea binecuvântatei Treimi, și provine din ceva ce rațiunea naturală poate recunoaște destul de ușor, că Dumnezeu a făcut lumea.
Cu alte cuvinte, în concepția masonică nu este nevoie pentru a-l mărturisi pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu sau pentru a recunoaște că Dumnezeu a revelat ceva supranatural.
Riturile sacre ale Lojii
Deoarece fiecare religie are de-a face cu închinarea Lui Dumnezeu, dacă francmasoneria ar fi într-adevăr o religie, ar trebui să găsim în ea o formă de închinare divină. După cum se dovedește, Loja are propriile altare, o structură ierarhică, „haine sacre” rituri și jurăminte.
Potrivit mărturiei lui David Gray, credincios convertit catolic din tagma Francmasoneriei, care a ajuns la „Gradul Sublim de Maestru Mason” și care a deținut funcția de „Mare Preot al unui Capitol al Arcului Regal”, „sacramentele Francmasoneriei sunt cele trei grade de Intrare: Ucenic, Calfă și Maestru Mason.” Prin aceste rituri și mistere, inițiatul este „iluminat” și i se oferă instrumentele de lucru care îi vor permite „să progreseze în măiestrie și să devină demni de progrese ulterioare.” (Din lucrarea” Catehismul catolic despre francmasonerie, un tratament teologic și istoric asupra interdicțiilor Bisericii Catolice împotriva masoneriei și a organismelor masonice aferente acesteia” ).
David L. Gray-născut în 1972 în Warren, Ohio ) este un teolog catolic american , președintele și editorul Saint Dominic’s Media. A fost convertit la catolicism de la curentul agnosticismului/ deismului. Înainte de convertirea sa la catolicism, a fost francmasoni, fiind autorul istoriei francmasoneriei Prince Hall.
Gray a criticat aceste rituri sacre ale Lojii ca pe o cale naturalistă de mântuire, o formă de „pelagianism revizuit”.
„Ceea ce religia fraternă a Francmasoneriei oferă prin Sacramentele sale”, argumentează el, „este o cale personală și autodeterminată către mântuire. Această învățătură că omul îl poate salva pe om, nu prin mijloace supranaturale, ci, mai degrabă, prin metode naturaliste și efort personal este erezia pelagianismului revăzută.
„Prin Sacramentele sale, Francmasoneria le oferă inițiaților săi metoda autosoterică de eliberare de imoralitate prin libertatea personală și atenția cuvenită acordată disciplinei morale, care este opusul metodei creștine de livrare hetrozoterică prin care omul trebuie să fie mântuit de Altul (și anume, Iisus Hristos).”
În ceea ce privește îmbrăcămintea simbolică a inițiaților, Gray a dezvăluit că în Masonerie un șorț alb din piele de miel reprezintă „puritatea vieții și corectitudinea comportamentului care este esențială și necesară pentru a obține admiterea în acea Loja cerească de Sus, unde arhitectul Suprem al Universului prezidează pentru totdeauna.”
Ideea unei haine albe noi care să acopere corpul unui inițiat nu este un concept pierdut în nicio religie și este ceva cu care „cioplitorii în piatră” ar fi fost familiarizați din Taina Botezului, atât în bisericile catolice, cât și în cele anglicane, unde candidații la Botez sunt îmbrăcați în îmbrăcăminte albă.
La conferirea unui grad masonic, printre altele, ritualul constă în asumarea obligațiilor care țin de acel grad și un jurământ de sânge „făcut secret lui Dumnezeu în fața unui altar luminat de lumânări”, cu echerul și compasul puse pe o Biblie deschisă…
S-ar putea spune mult mai multe despre ritualurile masonice, deoarece sunt destul de multe și variate, dar este suficient pentru moment.
De exemplu, la admiterea propriului document de guvernare, se autocaracterizează ca fiind o „religie universală” care se ridică deasupra „opiniilor particulare” care i-au aruncat pe protestanți și catolici în secole de conflicte, o religie perfect disponibilă omului rațional care refuză să-și supună rațiunea pretențiilor perfectibil ale credinței.
Fiind propria sa religie universală, francmasoneria și-a impus de multă vreme ostilitatea împotriva creștinismului și, în special, a Bisericii Ortodoxe și Catolice. După cum subliniază David Gray, în ciuda diferențelor care există între diferitele loji masonice și ritualurile și obiceiurile care le însoțesc, „adevărul este că toată francmasoneria împărtășește aceleași principii și acele principii complotează împotriva Bisericii. Dacă unii francmasoni exprimă acele principii în sfera publică, iar alți francmasoni le exprimă doar în relațiile lor private, este doar o distanță în accidente sau articulare, dar nu în substanță.”
Sursa foto : Arhiva personală a redactorului BPNews, Daniel Mihai
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:
https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW
Acest material a fost realizat de către Daniel Mihai, redactor al BPNews. Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post