Pe data de 14 Febuarie, acum nouă zile, la München, Marco Rubio, Ministrul de Externe SUA, a îndemnat Europa, asemenea unui profet din vechime, să se reîntoarcă la rădăcinile ei creștine, la valorile creștine, la credință strămoșilor și fondatorilor ei.
A vorbit cu pasiune despre Dumnezeu, despre valori creștine și despre spiritualitatea comună civilizației europene și americane.
A atenționat că fără o spiritualitate puternică, atît Europa cît și Statele Unite riscă să fie șterse de pe harta umanității, din moment ce „spiritualitatea lor comună este creștinismul.”
Discursul lui Marco Rubio îl puteți lectura aici, în limba engleză:
https://www.state.gov/releases/office-of-the-spokesperson/2026/02/secretary-of-state-marco-rubio-at-the-munich-security-conference
Video:
***
Vineri 14 Februarie 2026 a fost o zi importantă pentru Europa: unul din cei mai influenți, credibili și puternici bărbați ai vremurilor noastre a îndemnat Europa să se reorienteze către Dumnezeu. A făcut-o în contextul celei mai importante, mari și influențe conferințe din Europa dar și din lume.
Pentru al doilea an consecutiv, un oficial de rang înalt din administrația lui Donald Trump a stat în fața Conferinței de Securitate de la München și le-a spus europenilor că riscă să trădeze civilizația occidentală.
Anul trecut, în 2025, JD Vance a fost cel care a oferit o reprezentație agresivă de nemulțumire și acuzații. În 2026, pe 14 februarie, Marco Rubio – considerat pe scară largă ca una dintre vocile „rezonabile” din echipa președintelui american Donald Trump – a fost cel care și-a exprimat regretul cu privire la sfârșitul Imperiului și i-a invitat pe europeni să se alăture eforturilor americane de a restaura o lume glorioasă a dominației occidentale, care a dispărut cu zeci de ani în urmă.
Dacă e să spunem ceva, discursul lui Marco Rubio a fost mai tulburător din cauza reputației sale de seriozitate.Nu s-a întrezărit niciun fel de panică civilizațională îmbrăcată în limbajul artei guvernamentale, una destul de prost informată din punct de vedere istoric, evazivă din punct de vedere moral și neechipată pentru a aborda provocările globale ale secolului al XXI-lea.
După cum s-a observat, Marco Rubio, însă, nu este singura voce care a atenționat liderii Europei. Mărturia creștină în Occcident e dusă și de alții: de românii care trăiesc în Occident și care duc și poartă cu ei valorile și credință. La fel populația de culoare din Africa și din Arhipelagul Caraibe care rămîne atașată profund de valorile creștinismului. La fel și alte grupuri entice care nu s-au topit în secularismul european și rămîn fidele credinței.
Discursul a fost descris de mulți analiști drept un efort de a „îndulci pastila” după retorica mai dură a anului precedent, punând accent pe moștenirea culturală comună pentru a justifica solicitările pragmatice ale SUA.
***
Făcând o paralelă, apelând la Vechiul Testament îl regăsim pe profetul Ieremia, cel care îi îndemna pe cei din vremea lui să se întoarcă la Dumnezeu mergînd pe “drumurile vechi”. (Ieremia 6:16). La fel ca poporul evreu al acelor timpuri care l-au contestat și i-au respins îndemnul, prea puțini au reacționat și în prezent…
Într-un fel, Marco Rubio a făcut exact același lucru adresându-se Europei la München, în cel mai potrivit timp și context. Rămâne de văzut dacă Europa va alege să se reîntoarcă la moștenirea spirituală lăsată ei de părinții ei, adică la Dumnezeu.
***
Marco Rubio a accentuat că Europa a devenit o minune a civilizației umane doar că urmare a credinței și identității ei creștine. La fel America, cea descoperită de către Cristofor Columb, un bărbat cu o viziune creștină. Despre el, Rubio a remarcat că a fost: “omul care a stabilit și a construit națiunea în care m-am născut [America] [și care] a sosit pe țărmurile noastre purtând amintirile, tradițiile și credința creștină a strămoșilor lor că o moștenire sacră, o legătură indestructibilă între lumea veche și cea nouă.”
Creștinismul este o “moștenire sacră”, a accentuat Rubio, care însă e în pericol de risipă și dispariție datorită secularizării extreme și anti-creștine dar și a migrației masive scăpate de sub control. Această “moștenire sacră” sunt marile creații artistice europene inspirate de creștinism, de la Dante Alighieri la Ludwig van Beethoven și Wolfgang Amadeus Mozart.
În timp ce europenii vorbesc de “valori europene” ca liant comun, ministrul de externe american Marco Rubio vede în creștinism liantul Americii și Europei, dând de înțeles că fără valori creștine comune, cele două continente nu vor putea merge înainte pe același drum al istoriei și viitorului. Fără creștinism, Europa riscă să dispară din istorie.
În cuvintele lui Marco Rubio, aceste amănunte au fost rostite cu claritate: “Suntem legați unii de alții prin cele mai profunde legături pe care națiunile le-ar putea împărtăși, făurite de secole de istorie comună, credință creștină, cultură, moștenire, limbă, strămoși și sacrificiile pe care strămoșîi noștri le-au făcut împreună pentru civilizația comună căreia i-am căzut moștenitori.”
Statelor Unite ale Americii, atenționa Rubio, îi pasă de Europa tocmai pentru că cele două entități sunt legate spiritual și cultural. “Suntem conectați spiritual și suntem conectați cultural”, a spus oficialul om politic american.
America îi datorează Europei propria existență. America s-a născut din viziunea creștină a navigatorului italian, Columb. Rubio a clarificat toate acestea amintind: “Povestea noastră [a Americii] a început cu un explorator italian a cărui aventură … a adus creștinismul în America …”
***
Alte afirmații ale lui Rubio care au stârnit interesul au fost acelea legate de faptul că „Occidentul” se confruntă cu „ștergerea civilizației” și că Europa, în special, este în pericol de a-și pierde identitatea occidentală. El a prezentat Statele Unite ale Americii, sub președenția lui Donald Trump, ca fiind custodele și cel care va revitaliza,”la nivel necesar” această identitate și cel care îi îndeamnă pe europeni să se alăture unei alianțe civilizaționale reînnoite.
Astfel a susținut că legătura pertinentă dintre identitatea occidentală și „ștergere” nu merge în direcția sugerată. Modelul istoric de bază nu este acela în care Europa își neagă sau încearcă să-și șteargă acum identitatea occidentală, ci identitatea occidentală, așa cum s-a manifestat în colonialism și imperialism, a adus o ștergere reală a civilizației altora. A făcut-o în special popoarelor indigene din America și din alte părți.
Atunci când Marco Rubio vorbește despre „cinci secole” de expansiune occidentală – „misionari, pelerini, soldați, exploratori” care traversează oceane, se stabilesc pe continente, construiesc „vaste imperii” – el oferă o genealogie igienizată a identității occidentale. Cucerirea devine explorare, construirea imperiului devine înflorirea civilizației, iar victimele acestui proces pur și simplu dispar subit din poveste.
Din punctul acesta de vedere pe care l-a dezvoltat, nu este vreo omisiune minoră. Orice discurs serios despre identitatea occidentală trebuie să înceapă prin a-și confrunta atât realizările, cât și atrocitățile.
De aceea, orice lider european ar trebui să se întrebe dacă Occidentul are suficiente resurse interne coroborate cu tradițiile sale multimilenare și astfel noțiunile sale argumentate în acest atât de logic și emoționant discurs să fie realizate în ceeea ce denumim evoluție, demnitatea umană, fără a ne crampona de inovațiile instituționale sau politica pro-război- pentru a confrunta doar ceea ce s-a făcut în lume în ultima perioadă…
Discursul lui Marco Rubio subliniază în mod evident această sarcină. Unii dintre istorici sau comentatori s-au grăbit să afirme că deja el celebrează imperialismul ca pe o epocă a expansiunii care a urmat, dar nu se poate contesta deloc faptil că a deplâns „contracția” de după decisivul an 1945 și a descris mișcările anticoloniale ca parte a unei narațiuni a declinului.
Acesta nu este deloc genul greșit de discurs civilizațional-unul care tratează identitatea occidentală ca pe o saga eroică a unei dominații glorioase, ci ca pe o tradiție complexă care trebuie acum să ia în considerare lumea pe care au creat-o și au prețuit-o înaintașii noștri…
Deosebit de important a fost și aspectul referitor la avertismentul adresat Europei care mai are puțin până la „ștergerea civilizației”. În acest punct s-a referit la îndoiala de sine cu privire la această poveste triumfalistă și la evoluțiile demografice care nu se mai potrivesc cu această poveste. Perspectiva pe care o oferă noțiunii de „ștergere a civilizației” este ceva foarte diferit prin aceasta, lăsând să se înțeleagă indirect, apelând și la un tip de limbaj denotativ la distrugerea efectivă a modurilor de viață, a culturilor și a limbilor, precum și la secole de sclavie în regiunea transatlantică și în alte părți, care au rezultat din punerea în practică a acestei povești transformate într-o ideologie atât de periculoasă!
Orice relatare contemporană a ceea ce este Occidentul trebuie să recunoască această parte a trecutului nostru. Marco Rubio ar putea considera ca fiind enervat de faptul că acest subiect nu a fost public abordat atât de des. Dar, din moment ce unora le este greu să vadă adevărul, cu multitudinea de umbre lungi ale istoriei și cu consecințele a tot ceea ce se petrece sub ochii noștrii, ne oferă jmagunea globală a ceea ce face străvezie realitatea.
***
În timp ce oferea această viziune unitară, mesajul geopolitic de fond a rămas ferm: SUA nu mai acceptă rolul de singur garant al securității europene. El a prezentat reînarmarea Europei nu ca pe o opțiune, ci ca pe o precondiție pentru supraviețuirea civilizației occidentale în fața ascensiunii axei China-Rusia-Iran.
Deși a vorbit despre unitate, Marco Rubio a fost pragmatic în privința negocierilor de pace din Ucraina, sugerând că o victorie totală militară ar putea fi nerealistă și că Europa trebuie să se pregătească pentru un aranjament de securitate post-conflict în care va juca rolul principal în reconstrucție și apărare.
Această abordare a fost interpretată de jurnaliștii de la Politico Europe drept o încercare de a oferi Europei un „scop ideologic” pentru a accepta, în schimb, costurile materiale și politice mai mari ale propriei apărări.
A îndemnat Europa să își asume o mai mare responsabilitate pentru propria apărare și să crească cheltuielile militare, subliniind că Washingtonul nu dorește să fie „administratorul politicos al declinului gestionat al Occidentului”.
Deși a păstrat temele administrației (naționalism, critici la adresa imigrației și a politicilor climatice), tonul său a fost mult mai cald și conciliant față de cel al Vicepreședintelui JD Vance de anul trecut.
De asenenea, Ministrul american de externe Marco Rubio a criticat ceea ce a numit un „cult climatic” care ar sărăci populația, pledând pentru utilizarea combustibililor fosili ca instrument de putere economică.
Pe marginea conferinței, Rubio s-a întâlnit cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, transmițând că președintele SUA Donald Trump dorește o soluție care să pună capăt „vărsării de sânge o dată pentru totdeauna”, menționând însă că Ucraina ar putea fi nevoită să accepte concesii dificile.
***
Consider, pe final că ideea aici nu este de a-i îndemna pe oamenii care sunt în deplinătatea facultăților mintale și au respect față de viață în prezent, să se simtă vinovați pentru secolele de opresiune care i-au precedat. Ideea este să înțelegem că lumea pe care o locuim nu a început de ieri-alaltăieri și că cei care o locuiesc astăzi trăiesc cu privilegii sau trăiesc cu privațiuni, în funcție de dependențele acestui parcurs istoric.
Dacă vrem totuși să vorbim despre identitatea occidentală, trebuie să refuzăm să permitem versiunii lui Marco Rubio să monopolizeze termenul.
Identitatea occidentală se bazează pe moștenirea iudeo-creștină care este într-adevăr ceva de care ar trebui să fim mândri și care nu ar trebui să o lepădăm, așa cum a fost prezentată în maniera despre care a vorbit Rubio la München…
Discursul a fost primit cu nenumărate ovații în picioare din partea delegaților, mulți lideri europeni exprimându-și ușurarea față de tonul său diplomatic, chiar dacă divergențele fundamentale privind mediul, comerțul și Ucraina rămân.
Mesajul său a fost considerat o „ofensivă de șarm” menită să reasigure aliații europeni, după un an de tensiuni transatlantice sub administrația Trump.
Discursul lui Rubio are capacitatea de a face un salt spre a ne trezi din acest lugubru coșmar și de a aduce acea tușă de conștiință necesară.De asemenea, ne spune, în esență, că ceea ce face Occidentul special este disponibilitatea sa de a-și folosi puterea neîngrădită, de a respinge responsabilitățile globale ca pe o condiție de a strânge rândurile împotriva celor din afară. Dar aceasta nu este, de fapt, singura viziune. Tradiția este mai bogată, mai autocritică și mai deschisă decât aceasta. Conține în sine instrumentele necesare pentru a critica exact genul de discurs pe care Marco Rubio l-a ținut la München. Cred că aceste instrumente – și responsabilitățile pe care le implică – sunt cele pe care trebuie să le revendicăm acum.
Nu este nimic în neregulă de a fi conștienți față de realizările autentice sau de a fi cu păreri robust exprimate, conservatoare pentru a ne apăra împotriva pericolelor,agresiunii, războiului etc
Dar dacă acesta este tot ce înseamnă acum identitatea occidentală, atunci tradiția a abandonat unele dintre cele mai importante resurse ale sale din punct de vedere moral. Întrebarea nu este dacă ar trebui să apărăm Occidentul, ci ce fel de Occident apărăm și pentru ce îl apărăm. Acest Occident care se vede ca nimic mai mult decât o patrie asediată a moștenirii creștine și a puterii industriale, constant amenințată de migranți, instituții și politicieni care promovează înarmarea și războiul ca „soluții finale” a ajuns un tărâm aflat într-o etapă de panică civilizațională – nefiind un organism multidisciplinar față de care ar trebui să ne supunem orbește ordinelor transmise și impuse de către politicienii autohtoni aserviți total …
Acest material a fost realizat de către Daniel Mihai,redactor al platformei media BPNews.Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post