Când au apărut primele povești?

Am crescut cu povești, de la istorioarele pe care ni le citea mama dintr-o carte cu poze viu colorate la basmele pe care le spunea bunica în timp ce ne tricota mănuși pentru iarnă. Universul copilăriei noastre era populat de prințese, zâne și balauri, ce adesea păreau la fel de reali ca verișorii cu care ne alergam prin curte.

De unde ne vin însă poveștile și cine a inventat obiceiul de a spune basme seara înainte de culcare? Potrivit cercetătorilor, un rol important în apariția poveștilor l-a avut stăpânirea focului de către primitivi, eveniment ce s-a produs în urmă cu aproximativ 400.000 de ani. Utilizarea focului a schimbat nu doar dieta omului primitiv, ci și obiceiurile sale. Ziua a devenit mai lungă pentru grupurile ce se adunau seara în jurul focului și, petrecând mai mult timp împreună, nevoia de a-și împărtăși experiențele individuale a apărut în mod firesc, afirmă antropologul american Polly Wiesner într-o amplă lucrare pe această temă.

Studiul cercetătoarei are la bază observațiile sale privind obiceiurile unor triburi din Africa pe care le-a studiat timp de zeci de ani.

Atunci când i-a întâlnit în anii 1970, boșimanii din Namibia și Botswana trăiau la fel ca primitivii, din vânătoare și culesul de plante. Și, la fel ca oamenii de Neanderthal sau primii Homo Sapiens, boșimanii se adunau seara în jurul focului și spuneau povești. Potrivit cercetătoarei, peste 80% din conversațiile legate în jurul focului îl reprezentau povestirile, de la basme tradiționale ale tribului la relatări ale unor aventuri personale, care, repetate de la un foc la altul, intrau și ele în tezaurul colectiv.

Cu siguranță, apariția poveștilor la populațiile primitive a depins în mod esențial de dezvoltarea limbajului verbal. Savanții sunt împărțiți în ceea ce privește apariția vorbirii, unii spunând că asta s-a întâmplat acum 200.000 de ani, în timp ce alții sunt de părere că această evoluție fundamentală pentru dezvoltarea societății umane s-a petrecut doar cu 50.000 de ani în urmă.

Pe de altă parte, nu este exclus ca primele povești să fi fost spuse prin semne, comunicarea prin gesturi precedând-o pe cea verbală.

Vă puteți oare imagina o poveste precum Scufița Roșie, spusă prin gesturi, eventual întretăiate de onomatopee? Sună amuzant, dar oare câți dintre noi nu am încercat să facem o poveste mai atractivă pentru copii, făcând semne din degete pentru a descrie mersul furișat al lupului prin pădure sau plescăind din buze pentru a arăta ce satisfăcut a fost când a înfulecat-o pe bunica? Cam ca primitivul ghemuit lângă foc!