Toată planeta are privirile îndreptate spre dezastrul din pădurea amazoniană, toată lumea este revoltată, toți acuză. Și totuși, aceste grozăvii pe care abia acum le vedem sunt iadul cu care triburile indigene se confruntă de decenii și nimeni nu s-a indignat vreodată. Defrișările ilegale nu sunt o noutate, incendii au mai fost, doar că mai discrete și au trecut neobservate de presa internațională.
Ele nu au trecut însă neobservate de cele peste 400 de triburi care-și duc viața de mii de ani în pădurea amazoniană. Unii au mai încercat să-și facă dreptate, unii au fost uciși, iar alții s-au refugiat adânc în inima pădurii.
Potrivit specialiștilor, pădurea amazoniană a fost colonizată în urmă cu 13.000 ani. Legendele tribului Nahua spun că strămoșii lor au venit pe mare cu multe vase, cândva după marele potop, și s-au răspândit pe tot continentul. Arheologii cred că jungla amazoniană a fost pe timpuri mult mai populată decât acum, a existat chiar o civilizație care construia orașe, ale căror ziduri sunt astăzi cotropite de vegetația abundentă.
În prezent, majoritatea triburilor amazoniene duc o viață primitivă, trăind din cules și vânătoare.
Prima lor întâlnire cu omul alb a fost una nefastă, mulți au fost uciși sau luați ca sclavi de spaniolii cuceritori. Și mai mulți au pierit din pricina bolilor aduse de invadatori. După această experiență, unele triburi s-au ascuns adânc în pădure, refuzând orice contact cu „lumea civilizată”. Și bine au făcut, căci în era modernă întâlnirea cu omul alb le-a adus tot numai nenorociri.
În anii 1980, indienii Nahua care trăiau în zona peruană a junglei amazoniene au fost contactați „accidental” de prospectori ai companiei Shell, trimiși în zonă pentru a evalua rezervele petroliere. În doar câțiva ani, jumătate dintre membri tribului au murit răpuși de tuberculoză și hepatită B.
La fel au pățit și indienii Matis din Brazilia care au avut primul contact cu civilizația în 1978. Cinci ani mai târziu, majoritatea erau morți. Doar 87 au supraviețuit și aceștia erau atât de demoralizați încât renunțaseră la tradițiile lor și refuzau să mai aibă copii. Cei care mai trăiesc azi au o soartă tristă, fiind folosiți ca atracție turistică pentru indivizii care-și permit să dea mii de dolari ca să trăiască două-trei zile în junglă, „printre primitivi”.
Trist este și faptul că în inima junglei trăiesc și triburi sălbatice, care nu au habar de lumea din afara pădurii lor. Atunci când tăietorii de lemne sau focurile vor ajunge și la ei, nici măcar nu vor ști de ce au murit.
Calvarul pe care îl trăiesc aceste triburi mai apare prin rapoartele organizațiilor pentru drepturile omului, dar oricum nu le citește nimeni. Se mai aude uneori prin presă că niște sălbatici din junglă ar fi fost uciși de mafia defrișărilor ilegale, dar planeta nu se oprește din loc pentru câțiva amărâți.
Poate că acum când ne simțim cu toții amenințați de distrugerea pădurii amazoniene se va sesiza cineva de drama acestor triburi. Culmea e că acești sălbatici de care nu îi pasă nimănui chiar au grijă de pădurea aceea căci este casa lor.
Discussion about this post