Dreapta europeană și virusul globalist

Anul ce tocmai s-a încheiat a fost marcat de o consolidare a dreptei europene în jurul valorilor identitare – păstrarea identității naționale, apărarea religiei creștine și a familiei tradiționale. Se poate vorbi de o creștere organică și susținută a formațiunilor de dreapta în cea mai mare parte a țărilor europene.

În Franța, Frontul Național condus de Marine Le Pen a reușit să întreacă partidul președintelui Macron la europarlamentare.

În Italia, liderul Ligii, Matteo Salvini a ajuns să facă parte din guvern și, chiar dacă a fost înlăturat de la putere pentru moment, sunt mari șanse să revină la guvernare.

În Spania, partidul Vox a făcut un salt incredibil de popularitate – dacă în aprilie participa pentru prima oară la alegerile generale, în noiembrie devenea a treia forța politică a țării.

În Germania, AfD (Alternativa pentru Germania) a obținut locul doi la alegerile regionale din mai multe landuri.

În ciuda campaniilor furibunde declanșate de Bruxelles contra regimurilor conservatoare din Polonia și Ungaria, Jaroslaw Kaczynski și Viktor Orban rămân ferm la conducere în țările lor, la fel ca și premierul din Cehia,  Andrej Babis, și el o oaie neagră a UE.

Sunt doi factori care explică succesul dreptei europene și creșterea sa organică. În primul rând, este vorba de un fenomen de respingere a virusului ideologiei globaliste. Un popor reacționează la fel ca un organism viu, atacând virusul care amenință să-l distrugă. Iar virusul globalist se ascunde sub identități multiple – ideologia transgender cu toate aberațiile sale, atacurile la adresa creștinismului ascunse sub masca toleranței față de islam, distrugerea culturii naționale sub tăvălugul multiculturalismului. Toate aceste pervertiri ale spiritului european au fost impuse în numele apărării identității a tot felul de minorități, artizanii asaltului globalist neglijând faptul că un popor are și el identitatea sa de apărat și o va face dacă este provocat.

Un alt factor cheie în creșterea mișcărilor de dreapta este noua generație de lideri naționaliști, oameni relativ tineri, cu o abordare ponderată, oameni care au reușit să se distanțeze de formațiunile de extrema dreapta și să se facă acceptați în sistemul politic tradițional.
Discursul adeseori coleric al fondatorului Frontului Național, Jean-Marie Le Pen, a fost înlocuit de abordarea moderată a fiicei sale, Marine, care, la rândul ei, se pregătește să predea ștafeta nepoatei sale, Marion.
Același lucru se întâmplă și în Italia, unde fostul lider la Ligii (Nordului), Umberto Bossi, care pleda pentru decuplarea nordului prosper al Italiei de sudul „leneș”, a fost înlocuit de Salvini. Acesta din urmă a schimbat tonul Ligii, de la „Nordul, mai întâi”, la „Italia, mai întâi”, ceea ce i-a și permis să capete anvergura națională.

Atât italienii, cât și francezii vor avea alegeri locale anul acesta, un nou prilej pentru a testa forța dreptei, însă cel mai important rol în ce privește viitorului dreptei europene îl va avea Brexitul, programat pentru sfârșitul lunii ianuarie. Dacă Marea Britanie reușește să demonstreze că există viață după UE, atunci birocrații de la Bruxelles au o mare problemă – ori își schimbă agenda pentru a proteja interesele naționale ale țărilor membre, ori se vor trezi că și alte state cer să iasă din structura comună europeană.