„Lăsați-mă să emit și să controlez banii unei națiuni și nu-mi pasă cine face legile” este unul dintre faimoasele citate atribuite lui Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei cu același nume, supranumit și „părintele sistemului financiar internațional”.
Nu degeaba se spune că familia Rothschild controlează băncile centrale din aproape toată lumea și chiar Banca Mondială, care, de altfel, în tot ceea ce face se ghidează după motto-ul fondatorului imperiului.
Problema modului de funcționare a instituțiilor financiare internaționale este mai acută ca oricând pentru noi, în condițiile în care, la viteza cu care se împrumută actualul guvern, mai mulți specialiști în domeniu au atras atenția că o să ajungem înapoi la mâna Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, care numai binele nu ni-l vor!
Atât FMI, cât și BM sunt guvernate ca niște firme private, cei care au cei mai mulți bani investiți controlând efectiv politica instituțiilor. În cazul de față, Statele Unite au cel mai greu cuvânt de spus în politicile FMI și BM. Mai pe românește spus, instituțiile financiare dau bani țărilor care se supun voinței Americii, sau, în termeni mai eleganți, ‘aliaților SUA’.
Cei ce conduc FMI și Banca Mondială sunt practic cei ce conduc Statele Unite și aliații lor cei mai importanți, Germania, Japonia, Marea Britanie și Franța, țări care au și ele o pondere importantă în structurile de conducere ale instituțiilor menționate.
Revenind la citatul lui Mayer Rothschild, prin cei ce conduc o țară nu se înțelege președintele sau primul ministru.
În cazul Statelor Unite, de pildă, atunci când vorbim de fonduri americane, nu vorbim de bani de la Donald Trump, să ne-nțelegem. Banii de care dispune guvernul american provin de la Federal Reserve, banca lor națională, care este în fapt o bancă privată încă de la înființarea sa. Potrivit unor estimări, clanul Rothschild controlează Federal Reserve în proporție de 53%.
Atunci când o țară săracă se vede nevoită să împrumute bani, nu o poate face decât de la cele două instituții menționate, de parcă restul de bănci ar aștepta să vadă ce zic șefii cei mari.
Dacă FMI intră în scenă în situații de criză, Banca Mondială se implică de regulă în proiecte pe termen mai lung. Condițiile nescrise sunt însă aceleași, guvernul respectiv trebuie să fie unul prietenos și să se angajeze să respecte interesele celor care le dau banii. De regulă, americanii iau partea leului, iar ce rămâne se împarte la prietenii germani, englezi ori francezi.
Dacă e să se privatizeze ceva, iar instituțiile internaționale insistă pentru privatizări, câștigătorul este cunoscut dinainte.
Fiind instituții suprastatale, băncile amintite se sustrag normelor de control democratic. Nimeni n-o să tragă la răspundere ditamai Banca Mondială dacă acordă împrumut unei țări al cărei regim este corupt sau represiv.
Țara care se împrumută ajunge la cheremul instituțiilor creditoare, ai cărei experți vin și dictează politicile interne, cer austeritate bugetară – cum s-a întâmplat pe vremea lui Băsescu – iar cei care plătesc sunt oamenii de rând, niciodată guvernanții.
Ce e cel mai frumos în toată povestea asta e că nici măcar nu vorbim de bani adevărați, un lucru pe care puțini oameni îl realizează. Cetățenii obișnuiți au o cu totul altă noțiune despre împrumuturi. Dacă vecinul te roagă să-l împrumuți cu o 100 de lei până la leafă, te uiți în portofel, vezi cum stai cu fondurile și apoi îi întinzi o bancnotă. Una reală.
În cazul împrumuturilor de la bănci, orice fel de bancă, banii sunt creați din tastatura calculatorului. Federal Reserve a renunțat demult la etalonul aurului, când era obligată să garanteze cu aur banii puși în circulație. Bancherul apasă câteva taste, iar banii apar în mod magic în sistem. Dacă România, să zicem, împrumută un miliard, cineva apasă pe taste la Washington și poftim miliardul, bani electronici care circulă de la o bancă la alta. Nu vine un nene de la Banca Mondială cu teancuri de bani îndesate în valiză.
Bani pe care debitorul trebuie să-i plătească la modul real, prin vânzarea resurselor pe care le mai deține, prin politica de austeritate, prin strânsul curelei…
