Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.
Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alina iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, că să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumina din cer încălzește apa și că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.
Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocănele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urmă acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia să fie lipsit de credință în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.
Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici s-a suprapus peste începutul anului agricol tradițional românesc
Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Macinicii. În credință populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moșilor. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru că să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.
În ziua de 9 martie, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.
După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat. Între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, iar în dimineața acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri.
Patruzeci sau patruzeci și patru de mucenici?
După tradiția geto-dacică au fost 44 de mucenici, atâtea fiind și zilele dintre 9 Martie și 23 Aprilie. În unele zone, există până astăzi credința, că acești sfinți au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă, din Frătăuții Vechi – Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de Sfinți. Însă, tradiția creștină afirmă că au fost 40 de mucenici.
În București, părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se află la Mânăstirea Antim, la Schitul Dârvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Vodă, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei și la Biserica „Sfântul Alexie” de pe Calea Șerban Vodă.
Testamentul Sfinților 40 de Mucenici
Testamentul Sfinților 40 de Mucenici a fost dictat de aceștia atunci când erau în lac Sfântului Meletie, episcopul Antiohiei. „Așadar, să va depărtați de orice poftă și rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înșelătoare și neputincioasă, înflorește pentru puțin și îndată se veștejește ca iarba grădinii. Primind sfârșitul mai repede ca începutul. Mergeți mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruiește bogăție neîmpuținată celor ce aleargă la El și dă ca răsplată viață veșnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăință, pentru practicarea adevăratei viețuiri celor ce nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieții este neprevăzută. Și chiar de ai cunoaște-o, vezi ceea ce este de folos și arată în modul acesta curăția credinței, pentru că prin aceasta să ștergi urma păcatelor făptuite mai înainte. Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi și judeca. Sârguiți-vă, deci, să fiți fără greșeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpați de focul cel nestins și veșnic. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiți iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frățești și se supune legii lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinstește Dumnezeu Cel nevăzut.”
Discussion about this post