Vor diplome la repezeală, De facultate şi de masterat, Uitând probabil, din greşeală, Că nici bac-ul nu l-au luat. epigramă de Călin Ciprian Cugerean din ziarul „Unirea” Alba Iulia (iulie 2011)
Acest articol se dorește a fi asemeni unei scurte incursiuni în timp. Motivația principală o consituie aflarea cauzelor reale ce au condus la degradarea treptată a multor condiții din cadrul acestui sistem educațional, cât și rememorarea unor evenimente din trecutul cât se poate de recent.
Și, pentru început să ne aducem aminte de momentul de după Revoluția din Decembrie 1989, atunci când se spera la un suflu nou ce poate străbate toate eșaloanele școlii românești. Iar toate aceste împliniri s-au concretizat deoarece a fost instituționalizată autonomia universitară, s-au înființat școli particulare de diferite grade, au apărut cursuri și manuale școlare alternative, iar ideologia comunistă ar fi dispărut practic din programele analitice. Cadrele didactice și conducerile succesive ale Ministerului Educației au făcut numeroase declarații privind intenția de reformare a învățământului conform Strategiei de la Lisabona.
Din păcate, tot din sfera turbulențelor politice din anii postcomuniști, incompetența unora dintre miniștrii învățământului și, în general, conservatorismul și afacerismul multor cadre didactice au facut ca reforma mult clamată să eșueze într-un șir de măsuri adesea contradictorii între ele.
A existat, spun unii, totuși, o acțiune serioasă și competență a comisiei de profil de la Palatul Cotroceni, acțiune rămasă deocamdată fără finalizare practică. Situația la zi a învățământului românesc arată astfel: un nivel mediocru sau chiar submediocru al multor cadre didactice care, departe de a face, așa cum ar trebui munca de apostolat, transformă nobila profesiune de dascăl într-un mijloc de a câștiga bani, dacă se poate cât mai mulți și adesea nemeritați . Aici amintesc de practicarea meditațiilor care, în învățământul de dinainte de 1948, nu se cunoștea. Au existat desigur educatori, învățători, profesori de liceu și universitari foarte bine pregătiți, competenți și dedicați muncii lor dar ei , ca și în prezent reprezintă o minoritate, o rara avis…
Tot în această perioadă s-au proiectat asupra sistemului unele mutări ce vizau calitatea programelor analitice – denumite bombastic curricula.Din punctul meu de vedere aceasta se situează departe de a reflecta progresele pe plan mondial, din cauza lipsei de informare științifică a celor care îndrumă și coordonează învățământul în modul cel mai direct, unanim apreciat.
În ceea ce privește învățământul particular, în special cel superior, în loc de a deveni un factor de excelență (așa cum în Europa, SUA există, acolo unde universitățile cele mai performante sunt, aproape toate, particulare) a devenit aproape fără exceptie o afacere “murdară” , total sau parțial dubioasă .
Cu voia dumneavoastra pot cita cazul “celebru”, atat de bine cunoscut al universității Spiru Haret cu aproximativ 300.000 de studenți în toata țara și în străinătate, din care mulți au primit diplome contra unor taxe piperate,fiind “atestați” și „promovați” „de la distanță ” de profesori “binevoitori” neatestați …dar bine plătiți.
Mentalitatea elevilor, studenților și cea a părinților acestora este profund marcată de concepțiile retrograde, existente în timpul regimului comunist: contează diploma, nu competența câștigată în timpul studiilor. Eradicarea acestei mentalități este în continuare una esențială pentru redresarea școlii românești.
În ceea ce privește procentul din PIB, alocarea bugetară pentru învățământ este mult inferioară nevoilor reale, deoarece una din consecințe o reprezintă închiderea unor școli ce nu respectă un minim de condiții igienice precum și faptul că dintre cele în funcțiune, multe au o infrastructură depășită sau aflată sub orice critică.
Pentru final am păstrat “delicioasa” idee, cu trimitere directă înspre forurile decizionale competente. Acestea n-au dus niciodată o politică înțeleaptă fața de studenții și tinerii absolvenți cu rezultate excepționale de la universitățile din țară și , în special, de la marile universități din Occident. În anii 2000 lipsea atât legislația cât și dorința oficialitatilor de a-i atrage să lucreze în țară, deși mulți dintre ei ar fi dorit să o facă.
Deși pleiada de guvernanți si politicieni au afirmat adesea că înțeleg importanța învățământului – “o investiție esențială pentru viitorul țării “ – puține sunt măsurile practice care să confirme că, dincolo, de partea văzută…rămân doar simple butade, simple vorbe, demne de a “prinde” electoratul în campaniile pentru alegeri.
De aceea îmi permit , prin intermediul acestui articol să-i interpelez pe “aleșii neamului” și să-i mai întreb , încă o dată franc –“ Stimabililor, când anume va exista și la noi o concepție clară pentru redresarea școlii românești ? “
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:
https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW
Acest material a fost realizat de către Daniel Mihai redactor al BPNews. Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post