Îmi place mult să călătoresc. Am stat în zeci de hoteluri și am avut, de cele mai multe ori, experiențe foarte plăcute. Hoteluri mari, mici, elegante sau mai puțin, nu mă pot plânge de niciunul. Și totuși, nu se compară cu statul în gazdă. Cele mai frumoase vacanțe pe care le-am avut au fost la vile mici și ținute nu de vreun mare lanț hotelier, ci de câte o familie.
Da, știu că-n epoca asta digitală, ne ferim de contactul uman și preferăm să avem totul stabilit prin aplicație. Venim, plătim, ne dau cheia și gata interacțiunea. Și multe experiențe la hotel sunt exact așa, dar mai avem și momente unde nu găsim un hotel mare și impersonal și ajungem să cunoaștem oameni noi și să ne simțim minunat.
O astfel de experiență am avut-o în Tuzla, unde ajunsesem pentru un festival de muzică, acum vreo două săptămâni. Când am ajuns în curtea mare și spațioasă și am văzut copiii alergând prin curte și mesele de oameni care se ascundeau de ploaie într-un foișor de lemn ce servea și drept bucătărie, ne-am întrebat unde am ajuns. Nu eram obișnuite cu astfel de șederi și inițial, ne gândeam cu groază că va trebui poate să vorbim cu acești oameni.
Ce vrei, copii ai secolului 21. În vreo oră, deja ne împrietenisem cu vecinii de cameră, stătusem la povești cu proprietara și schimbasem chiar câteva vorbe cu o altă familie. Eram parcă alte persoane. Până a doua zi dimineață, stăteam bucuroase de vorbă cu ceilalți oaspeți, în timp ce se făcea cafeaua. Ne invitaseră de mai multe ori să gustăm din ce gătiseră ei la masă. Bineînțeles, și noi când am gătit, am împărțit la doritori, chiar dacă nu ne cunoșteam. Ne-am împrietenit, am spus povești, glume și la sfârșitul weekendului, ne gândeam cu tristețe că în câteva ore plecăm.
Am devenit separatiști, cu nasul îngropat în telefon. De curând, am stat singură la alt hotel pe litoral și mi-am mâncat micul dejun singură, cu căștile-n urechi și nasul în telefon. Erau tot familii, în marea majoritate, dar niciunii nu păreau dispuși să stea de vorbă. Așa ne-am obișnuit, să nu mai comunicăm cu alți oameni, să fim neprietenoși, când de fapt, majoritatea am vrea să stăm în curte și să ne jucăm cu câinele proprietarilor, să spunem glume și să ne facem prieteni noi.
Suntem aceiași oameni, același neam și avem multe lucruri în comun. Ni se spune de mici să ne ferim de străini și menținem această mentalitate și adulți fiind. Doar că uneori e bine să vorbești cu străinii, e un exercițiu bun. Nu trebuie să fiți prieteni buni ca să fii politicos și amabil sau ca să puteți face conversație. E în firea ta. Avem nevoie de contact uman, și ce vrei, ăsta chiar nu se face din aplicație.
Știu că atunci când cauți pe Booking, între vilă și hotel, nu ți se pare așa mare diferența. Dar uneori, chiar este. E o cu totul altă experiență, una pe care ar trebui să cauți să o ai cât mai des.
Discussion about this post