Fiecare dintre noi crede că este un om educat și că tot ceea ce face sau spune se supune regulilor bunului-simț. Oare ce este acesta? Cine poate să-l definească corect? Oricât ne-am strădui, nu am putea găsi o explicație cât mai corectă dar ne-am apropia de ceea ce ar trebui să fie definiția acestui fel de simț. Adică toate lucrurile ar trebui să fie spuse și făcute în așa fel încât să fie corecte, adevărate și bune. Ceea ce, judecând după felul în care fiecare dintre noi își face partea, este departe de îndeplinit. Cum suntem, deci, văzuți tot de către noi, la o primă verificare? Răspunsul vine sec și este tot de la noi: suntem jalnici.
Desigur, ca niște cetățeni corecți și indignați, profund jigniți de ceea ce tot singuri descoperim în ceea ce ne privește, continuăm să spunem că toate acestea nu sunt greșelile noastre ci ale altora. Doar că acei alții nu sunt nici extratereștri și nici nu provin din alte nații. Ne place sau nu, suntem doar noi. Dar ce greșim oare atât de tare, să primim așa mari jigniri?
Suntem lipsiți de educație. Nu doar cea școlară lasă de dorit dar și cea de acasă este șubredă. Priviți cu atenție în jur, cât de curate sunt străzile și parcurile și apele, cât de mulți respectă bătrânii sau știu să salute și să deschidă o ușă atunci când e nevoie, câți mai sunt cei care se bucură cu adevărat de reușitele altora? Hmmm, bune sunt aceste întrebări și bune răspunsuri mai avem…
Suntem lipsiți de valoare. Da, exact așa e. Priviți la politicienii noștri, care odată cocoțați în vârful ierarhiei, unde tot noi i-am pus, continuă să își scuture cu nonșalanță praful minciunilor electorale în ochii și în viața noastră. Așa da! Superbe exemple, demne de urmat.
Oricât am încerca, dacă nu schimbăm din rădăcini lipsurile noastre, vom fi tot codași la bun-simț și vom condamna, prin lipsa implicării, generațiile viitoare.
Discussion about this post