Încă astăzi, pe înaltul munților și în adâncul văilor, în orașe și în sate, în palate și în bordeie, pretutindeni numele său se pomenește cu mândrie și recunoștință de tot cel ce își zice român.
…spunea cândva marele Mihail Kogălniceanu despre încă și mai marele Ștefan, și pe bună dreptate. Deși el s-a sting în urmă cu mai bine de cinci sute de ani, imaginea lui Ștefan vodă a continuat să inspire și să întremeze poporul român în fața pericolelor de pe meleaguri străine.
Iar imaginea și crezul lui Ștefan cel Mare sunt astăzi mai necesare ca niciodată. Astăzi, în 2019, puși față-n față cu o lume schimbătoare și cu o globalizare absolut înspăimântătoare (și odată cu ea, un efort subtil de a șterge istoria individuală a fiecărui neam), cuvintele lui Ștefan – grăite în timp ce-și apăra țara în fața ungurilor – ar trebui să răsune în fiecare casă.
Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre.
Ștefan cel Mare a fost un domnitor recunoscut și lăudat de toată Europa Evului Mediu, chiar până la însuși Papa Sixt IV, care susținea din toată inima cruciada lui Ștefan împotriva turcilor. A fost un om cunoscut pentru tăria sa de caracter, pentru credința-n Dumnezeu, dar mai ales, pentru credința-n patrie, pentru care a luptat necontenit întreaga sa viață. S-a muncit îndeosebi să aducă liniște țării și poporului pe care l-a stăpânit și l-a călăuzit cu atâta înțelepciune. Cum spunea chiar Ștefan, cu infinită smerenie, în 1502,
De când sunt domnul acestei țări, am purtat 36 de lupte, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut două.
Astăzi, ni-l amintim cu drag pe Ștefan, apreciem atât curajul și iscusința militară, cât și caracterul său vrednic de laudă, înțelepciunea și credința de care acesta dădea dovadă. Dar mulți dintre noi trăim cu impresia că bunul Ștefan aparține manualelor de istorie, că el a existat undeva în trecut și va rămâne acolo.
Din contră, voievodul era un om temut și respectat în vremea lui. Nimeni nu îndrăznea să-l privească de sus sau să-l trateze cu dispreț, în ciuda faptului că țara nu-i era mare. E ceva ce astăzi am uitat. Nu ne mai amintim ce înseamnă să fii tratat cu demnitate, și asta pentru că domnitorii noștri au plecat de prea mult timp capul în fața „mai marilor” occidentali.
Dar încă nu e prea târziu. Putem trezi în noi sângele lui Ștefan, care dă viață și astăzi, atât Moldovei, cât și pământului românesc. Putem spune nu conducătorilor străini, care nu au binele patriei și al poporului la suflet. În amintirea bunului Ștefan, trebuie să luptăm din nou pentru țara noastră, trebuie să ne alegem un lider neînfricat, care să nu plece capul în fața nimănui, un om care să spună cu mândrie că se trage din neamul românesc. Iar singurul candidat care are-n suflet crezul marelui voievod e Ninel Peia, liderul Partidului Neamul Românesc. Un demn urmaș al lui Ștefan și al lui Vlad Țepeș, domnul Peia promite o mult așteptată reformă a țării, care să curețe oamenii corupți din funcțiile importante și să aducă din nou în prim plan bunăstarea românului de rând.
Discussion about this post