Așa să fie, oare? Trupul omenesc cere și își dorește cu ardoare plăcerea. Fie ea plăcerea gustului, când e o mâncare delicioasă, fie cea a auzului, dacă se delectează cu o muzică fină, fie cea a văzului, când își dorește să aibă în fața ochilor o anume priveliște sau persoană. Plăcerea este acolo, dorită și niciodată savurată pe deplin. Normele sociale au impus tot felul de tăieri ale formei de plăcere dorite, considerându-le păcate, astfel încât omul nu a mai avut încotro decât să se supună. Și astfel, plăcerea a fost limitată, chiar dacă era un cât se putea de nevinovată.
A rezistat însă, neclintită peste veacuri, hulită de toți și totuși având o magie puternică asupra tuturor, forma de plăcere sexuală. Plăcerea vinovată, de a cunoaște trupește cele mai înalte forme de erotism dezlănțuit, cu ce femeie sau bărbat îți dorești. Prostituția depășește în timp, studiind cu atenție lucrurile, toate celelalte fenomene sociale, oricare ar fi ele. Nimic nu întrece puterea aceasta a dorinței cărnii de a se dezmăța. Într-un anume fel, animalul din om își face simțită prezența, prin plăcerea aceea de a se împerechea fără reguli.
Împotriva prostituției s-a pus mereu o persoană sau o instituție. Istoria dovedește că cei mai înverșunați luptători împotriva acestei rușini sociale necesare au fost chiar aceia care au practicat-o cel mai des și care, supărați pentru forța cu care-i atrăgea pofta cărnii, au strigat din greu împotriva ei.
Pornirea umană de a simți plăcerea carnală este cât se poate de normală. După cum este la fel de normală și dorința de a avea parte de cât mai mulți parteneri. Însă faptul că această pornire trupească a ajuns să fie luată drept meserie și impune la rândul său niște reguli, spune ceva. Prostituția va rezista,așa, imperfectă și hulită, mult timp după ce alte forme corecte de moralitate vor fi dispărut în negura istoriei. Pentru că ceea ce reprezintă de fapt, carnea și sângele, nu poate să piară.
Așa va fi? Poate, vom vedea..
Discussion about this post