Aș vrea să încep acest articol spunându-vă că deși mă adresez mai mult femeilor, nu e vorba doar de ele, și bărbații au de multe ori un comportament similar. Dar e o atitudine mai des întâlnită la femei, o atitudine toxică ce le otrăvește nu doar pe ele, ci și relațiile cu oamenii din jur.
E ok, nu judec, cu toții gândim uneori așa.
Dacă aș avea și eu sânii ca ai ei…
Dacă aș avea niște picioare mai lungi…
Dacă ar dispărea coșul ăsta odată…
Mereu e câte ceva și comparându-ne cu alți oameni, ajungem să ne facem foarte mult rău. Asta pentru că nu e vorba doar de sâni, de picioare sau de ten – și dacă s-ar rezolva lucrul ăla care te deranjează acum, imediat vei găsi altceva care să nu-ți convină.
Întrebarea nu e cine sunt eu în comparație cu X? Întrebarea e, pur și simplu, cine sunt eu?
Eu mă definesc doar în raport cu mine, pentru că altfel, deja am pierdut cursa. Mereu va fi cineva pe lumea asta care să aibă ceva ce eu nu am. Și uite așa, îmi atac singură imaginea despre sine și las invidia și insecuritățile să intre între mine și cei din jur. Și adevărul e că asta distruge mult mai multe relații decât orice lipsă pe care cred că o am.
Am devenit mai rece față de prieten, mai bănuitoare. Sigur a pus ochii pe vecina de la trei care parcă zâmbește mereu și are o talie îngustă.
Și-n cele mai multe cazuri, el nici măcar nu observase. Dar văzând răceala asta între noi și distanța pe care tot eu am luat-o, cine știe, poate observă. Adevărul e că dacă într-adevăr se uită după vecina, o face pentru că ea în loc să stea să se compare cu mine, își vede de viață, zânbește și are încredere în sine, în talia ei subțire și ce-o mai avea pe-acolo.
Cu prietenii, e și mai gravă situația. Ieșim la masă și imediat, începem să ne comparăm, să judecăm în minte părul prietenelor, dinții, atitudinea. Poate sunt mai atrăgătoare sandalele ei. Da, la ce mă gândeam când mi-am pus adidași?
Și încet-încet, lăsăm să se adâncească niște hăuri între noi, niște gropi umplute cu propriile nesiguranțe, frustrări și temeri. Și nu numai că ele ne distrug relațiile, ci ne fac și urâte, e adevărat.
Ca femeie, nu caut neapărat un piept bine-lucrat, o coamă bogată de păr sau ochi misterioși – mult mai tare m-au impresionat bărbații care știau în viață ce vor și cine sunt. Dacă se uita din doi în doi la mine să vadă ce cred despre el, cum îl judec sau îmi cerea aprobare, deja știam că s-a cam terminat povestea.
Și din câte am auzit, e la fel și pentru bărbați. Pentru oricine, sincer. Cea mai atrăgătoare calitate la un om e atitudinea aia de „îmi place cine sunt”.
Poate n-ai sânii, picioarele sau tenul respectivei. Dar cine ți-a zis că trebuie?
Discussion about this post