Oasele strămoșilor noștri ne cer să avem grijă de țară, de noi, de copiii noștri, de nepoții noștri, de ce va să vină peste o mie de ani și nu trebuie să uităm acest lucru.
Nu, nu sunt cuvinte dintr-un discurs pentru îmbărbătarea trupelor înainte de luptă. Nu le-a rostit nici Mihai Viteazul, nici marele Ștefan, ci Ninel Peia, candidatul Partidului Neamul Românesc, întrebat ce are de gând să facă pentru mamele singure din România.
Și când spunem singure, chiar la asta ne referim. Singure. Abandonate, poate de soți, poate de prieteni, dar cu siguranță, de țară. Pe lângă stigma pe care o cară și astăzi aceste femei curajoase, ele trebuie să îndure și bătaia de joc a statului care, parcă în glumă, le oferă niște alocații mizere, atât copiilor lor, cât și lor, ca mame singure (deși și pentru aia, trebuie ca ele să bată la o mie de uși birocratice).
Atitudinea politicienilor din top pare să fie „da ce, le-am pus eu? E copilul lor, să se descurce!”. Își mai amintesc de copilul respectiv doar când devine major cu drept de vot și și atunci, din an în Paște. Ce să-i pese unui politician că aceste femei eroine (cum le numește domnul Peia) se trezesc cu noaptea-n cap, pregătesc mâncare la copii, calcă rufe, duc copiii la școală, după fuga la muncă, înapoi, copii, mâncare, curățenie, haine, jucării, certuri, teme și mâine de la capăt?
Dintre toți candidații la președinție, doar Ninel Peia a inițiat, în perioada în care era deputat, o lege – Legea Mamelor Eroine – conform căreia orice femeie care a născut și a crescut trei copii are dreptul la o indemnizație cuprinsă între 30% și 50% din salariul mediu net pe economie. Bineînțeles, legea s-a împotmolit în Camera Deputaților pentru că de ce le-ar păsa politicienilor noștri de mamele României?
Legea propusă de domnul Peia ar fi susținut mamele (atât pe cele singure cât și pe cele care-și cresc copiii alături de un partener), ar fi promovat și natalitatea care este, în acest moment, în scădere drastică și ar fi încurajat și educația, având inclusă o prevedere limitând numărul de absențe permise pentru copiii respectivi (și reducând astfel abandonul școlar, o altă problemă serioasă în România).
Dar se pare că toate astea nu contează pentru „marii” politicieni din țara noastră…
Cred că sunt multe femei în România care au nevoie să le fie recunoscut statutul şi cărora statul român le este dator să le aducă mulţimiri, dar şi un sprijin consistent pentru ca viitorul Ţării să nu fie în pericol de extincţie din cauza unui nivel de trai nenorocit pe care ni-l impun alţii.
Ce facem, votăm un om căruia îi pasă sau mai răbdăm (noi și mamele noastre) cinci ani la cheremul acestor mișei?
Discussion about this post