Am văzut de aproape o oră titlurile – Marie Fredriksson, solista faimoasei trupe Roxette, a murit la doar 61 de ani, după o lungă luptă cu cancerul. Și nu pot să cred. Efectiv, nu pot. Ca mulți, mulți oameni, am crescut cu muzica celor de la Roxette.
Mă tot gândesc cum mă uitam la televizor la videoclipul melodiei „It Must Have Been Love”, asta copilă fiind, și mă tot gândeam că uite, într-o zi o să ajung să simt și eu lucrurile astea, să mă îndrăgostesc și să port rochii elegante, exact ca Marie. Obișnuiam să mă gândesc că da, eu când voi fi mare și voi iubi pe cineva, îmi voi asculta inima, așa cum cânta ea. Și uite că timpul a trecut, de muzica celor de la Roxette m-am îndepărtat treptat și adult fiind, n-am știut întotdeauna să-mi ascult inima așa cum ar fi trebuit.
Iar acum, când am văzut știrea că „tipa de la Roxette” nu mai este, nu mi-a venit să cred. Nu știu de ce, nu erau melodiile mele de suflet, să spunem, nu eram vreun fan înfocat. Dar crescusem cu ei acolo, ascunși în umbră, în mintea mea, ca un stâlp invizibil ce-ți clădește drumul către alte pasiuni muzicale, către o lume a oamenilor mari.
Și iată că stâlpul s-a prăbușit. Timpuriu. Prea mulți s-au dus devreme din cauza acestui cancer blestemat. Astăzi, toată lumea vorbește despre „doliu în lumea muzicii”, despre ce melodie ar fi mai bine să ascultăm, în onoarea acestei frumuseți căzute.
Dar eu nu pot. Nu vreau să ascult astăzi Roxette ca până mâine să uit iar. Așa că n-am s-o fac. Recunosc, scriind acest articol, am pe fundal „It Must Have Been Love” și poate că n-am s-o mai ascult mult timp și poate am să mă trezesc într-o discuție la un pahar într-o zi, zicând „cum, când a murit tipa de la Roxette? Nu știam…” așa cum facem adesea.
Dar un lucru n-am să uit. Un mesaj subtil, o lecție unică pe care doar eu o pot auzi în versurile astea pline de durere. Nu pentru c-aș fi eu vreo specială sau vreo înțeleaptă, ci pentru că dacă asculți, fiecare cântec de calitate are un limbaj ascuns, prin care-ți vorbește doar ție.
Doar eu pot ști ce am învățat din muzica celor de la Roxette. Și doar eu sunt responsabilă să mă asigur că lecția asta nu-mi va dispărea niciodată din minte.
Mulțumim, Marie, pentru muzică și pentru lecțiile tainic auzite.
