Apariția în presă a imaginilor cu mulțimea de români adunați pe aeroportul din Cluj și reacțiile aiuritoare ale autorităților reprezintă o dovadă clară a haosului generalizat din țara noastră.
Situația de la Cluj ridică atâtea probleme că nici nu știi cu ce să începi.
În primul rând, stupoarea și sentimentul de revoltă care îi încearcă pe oamenii trimiși în șomaj, cei cu mici afaceri care au dat faliment, cei rămași pe drumuri. Adică unii pot bine mersi să muncească, dar noi nu? Toată vrăjeala cu statul acasă să nu muriți de ciumă, dar în același timp statul român permite plecarea LA MUNCĂ a mii de oameni în Germania, țară în care a înregistrat 113.296 cazuri de coronavirus. Numai între 7 și 8 aprilie, numărul de NOI cazuri depistate a fost de 3600 de persoane. Diferența e că Angela Merkel se gândește la ziua de mâine și nu vrea să-și distrugă țara concret. Neamțul nostru în schimb ne informa zilele trecute cu seninătate că noi o să mai prelungim starea de urgență.
Complet de neînțeles este reacția ministrului sănătății Nelu Tătaru, care a declarat textual „ Îmi vine greu să cred că Germania acceptă mii de muncitori din România, care este și ea un focar de coronavirus.” Sigur, dânsul fiind la sănătate are foarte probabil multe alte probleme pe cap decât ce face sau nu face Germania. Este bine însă că i s-a dat prilejul să se informeze asupra acestui aspect. Majoritatea țărilor europene se confruntă cu această situație – unii experți recomandă repornirea activităților economice, în timp ce alții pledează pentru menținerea pentru nu știu câte săptămâni a restricțillor. E foarte util să vadă și decidenții de la noi că, da, o țară care are încă o rată de transmitere a infecției la nivel de mii de oameni pe zi își asumă să aducă muncitori din zonele de focar!
Și tot legat de sănătate, principalul motiv invocat de autorități pentru a impune paralizarea țării este acela ca nu cumva sistemul de sănătate să fie depășit de criză. Treabă care este însă valabilă în alte țări. Relatările înfricoșătoare care parvin din spitalele românești cât încă n-am ajuns în situația Italiei ne arată clar că noi eram depășiți înainte de actuala criză. Nu există poveste mai elocventă decât cea a ambulanțierului mort de coronavirus căruia îi era frică să ajungă în spital, tocmai pentru că știa bine ce se întâmplă acolo. Mult mai util ar fi să distribuie autoritățile lumânări pentru populație și în caz de Doamne ferește ți-o pui frumos la cap și mori liniștit în patul tău, nu pe jos ca un câine cum a pățit o pacientă dintr-un alt spital românesc.
Tot la capitolul reacții absurde sunt cele ale autorităților de la Cluj care acum cer anchetarea firmei care a dus muncitorii pe aeroport de-a valma. Sincer, nu asta este problema acum. Pe noi, cei din țară ne afectează prea puțin din moment ce oamenii aveau curse programate spre Germania. Odată ce au ieșit din țară, e treaba nemților ce fac cu ei. Sigur, ne-am mirat să nu vedem în zona aeroportului patrulele de poliție care au grijă să se asigure că populația respectă neabătut ordonanțele. Probabil erau prin oraș să prindă babele care au ieșit din casă în afara programului alocat și copiii care băteau mingea în spatele blocului. Și să se asigure că ușile bisericilor sunt bine ferecate să nu îndrăznească să calce picior de creștin pe acolo.
În această situație, tot ce ne rămâne de făcut este să le urăm Drum bun conaționalilor noștri care pleacă la muncă în Germania. Măcar au o șansă să scape de foametea care ne paște aici…
Discussion about this post